Ministrul de Interne, Marcel Vela, într-o intervenție la postul Antena 3, a anunțat că va dispune un control la IPJ Maramureș în cazul câinelui împușcat pe drumul național. Ministrul spune că a aflat de situație de pe rețelele de socializare. Vela a precizat și că a fost indignat de comunicatul de presă transmis de polițiști.
Ministrul Marcel Vela a anunțat că va dispune un control la Inspectoratul de Poliţie Maramureş. Reacție ministrului de Interne vine după ce, IPJ Maramureș, a dat sâmbătă un comunicat de presă prin care anunța că bărbatul care a împușcat câinele avea tot dreptul să facă acest lucru, având în vedere că era însărcinat cu paza fondului de vânătoare.
FOTO. Reacția IPJ Maramureș: Bărbatul avea voie să împuște câinele
Vela a precizat că a auzit de caz de pe Facebook și a luat imediat legătura cu oamenii legii din Maramureș. Ministrul a subliniat că comunicatul de presă transmis de IPJ nu reprezintă poziția MAI.
”Acel comunicat era de la IPJ Maramureş, nu era comunicatul Ministerului. Acel comunicat a tratat problema pe o singură latură, pe aceea de prezentare a identităţii autorului. Asta a fost în prima fază. După ce am citit postarea, am fost indignat ca om, ca iubitor de animale. E un aspect ce ţine de legea vânătorii, dar ca lege a armamentului, ei nu au tratat aşa problema. Se va face o anchetă administrativă, de ce nu au analizat aspectele din acest punct de vedere şi nu că a fost pusă în pericol viaţa participanţilor la trafic”, a declarat Marcel Vela.
Poliția Română a revenit cu precizări și a subliniat faptul că în cauză s-a deschis un dosar penal, iar bărbatul de 69 de ani care a ucis câinele este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de uz de armă letală sau interzisă și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
FOTO. Poliția s-a răzgândit. Bărbatul care a împușcat câinele, cercetat penal
Cazul a ajuns în atenția publică după ce imaginile cu câinele ucis și bărbatul care l-a omorât și a ridicat cadavrul au fost postate pe pagina de socializare a asociațieie dejene ”Anima Pro Terra”. Doi dintre voluntari au fost martori la incident, alături de băiețelul lor de șase ani, care, au precizat aceștia, a fost șocat de întreaga scenă.
Oamenii s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a identifica persoana, dar și pentru a avea grijă ca incidentul să fie tratat cu seriozitate de autorități.
Scena s-a petrecut pe DN 18, spre localitatea Borșa, în contextul în care în presă au apărut în ultima vreme mai multe cazuri de abuz împotriva animalelor. De ani de zile, ONG-urile care luptă pentru protejarea patrupedeleor cer înăsprirea sancțiunilor pentru cei care abuzează animale, dar și verificări și răspunsuri mai prompte din partea autorităților atunci când sunt raportate astfel de cazuri.