Mii de bugetari din județ rămân fără salarii. Se pregătește un miting la București
Circa o mie de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare (DGASPC) riscă să nu își ia salariile întregi pe luna august dacă nu se face o rectificare bugetară de la nivelul Guvernului României. În acest sens, deja se pregătește o acțiune de protest la București, la inițiativa mai multor DGASPC-uri din țară.
În acest moment, a spus președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare mai are resurse financiare doar pentru partea de funcționare a sistemului de protecția copilului și a centrelor de asistență socială din județ.
Dacă nu se obține o rectificare până la mijlocul lunii viitoare, angajații instituției nu își vor putea primi, în luna septembrie, salariile aferente lunii august. DGASPC mai are în cont doar 1,2 milioane de lei pentru plata salariilor și ar mai avea nevoie de încă 2,8 milioane de lei pentru asigurarea retribuțiilor pe luna august.
Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a afirmat că speră într-o rectificare bugetară cât mai rapidă de la Guvern, pentru a se putea asigura buna funcționare a instituțiilor publice din județ, până la sfârșitul anului.
Pentru a asigura plata celor 1.000 de angajați până la sfârșitul anului, instituția ar avea nevoie de o suplimentare totală de 14,7 milioane de lei.
În această situație sunt și mai multe primării din județul Satu Mare, a mai spus Pataki Csaba.
Nici in Braila nu se iau salariile, nu numai la Satu Mare. Situatie este critica in totalitate.
View Comment