Mihai Huzău acuză lipsa de interes față de sportul sătmărean
Candidatul PMP, Mihai Huzău, într-o postare pe Facebook, vorbește despre lipsa de interes a autorităților față de sportul sătmărean. Huzău spune că, deși în 2009 se aflau pe lista proiectelor strategice, Satu Mare nu dispune nici la această oră de o sală polivalentă și un bazin olimpic de înot.
Redăm în continuare mesajul candidatului PMP, Mihai Huzău:
„În Strategia de Dezvoltare pentru Satu Mare, se specifică faptul că încă din anul 2009 avem două carențe majore: lipsa unui Bazin Olimpic și a unei Săli Polivalente.
Deși amândouă obiectivele sunt considerate de strictă necesitate pentru Satu Mare, nimeni nu a făcut nimic în acest sens, în ultimii 4 ani.
Actualul VicePrimar, dl. Albu nu a ezitat să-mi amintească faptul că toate obiectivele importante despre care am vorbit în cadrul consultărilor pentru MasterPlan, sunt deja incluse în SIDU (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană).
Acesta evită în continuare să se « laude » cu proiectele strategice pe care le-a realizat, în mod personal, în conformitate cu această strategie.
Da, domnule Albu, și pe această direcție importantă pentru toți sătmărenii, și în special pentru tineri, aveți ZERO REALIZĂRI.
Interes ZERO PENTRU SPORTUL SĂTMĂREAN !
Nu vreau să aud că nu sunt bani pentru așa ceva, în contextul în care în Cluj există 3 bazine olimpice. Se știa asta încă de la început!
Administrația din Cluj-Napoca, tot liberală, a găsit bani pentru amenajarea acestora. Dacă tot nu știți cum se face, de ce nu l-ați intrebat pe dl. Boc? Vă lăudați în campanie cu administrațiile liberale performante care fac, nu tac ca și dumneavoastră.
Oradea are cel puțin un bazin olimpic funcțional, proaspăt reabilitat din fonduri publice.
Zalău a anunțat deja alocarea fondurilor pentru primul bazin de înot didactic.
Baia Mare are bazin de înot olimpic funcțional.
La Bistrița va exista un bazin olimpic integrat în noul Aqualand, iar Sala Polivalentă este în construcție, din fonduri guvernamentale.
Administrația din Satu Mare nu a reușit să atragă fonduri pentru aceste investiții majore nici din surse guvernamentale și nici din Fonduri Europene!
De ce alte administrații din zonă ne-o iau mereu înainte ? De ce rămânem mereu codași la toate capitolele? Nu credeți că aveți vreo vină în toate astea ⁉
Susțin aceste două proiecte ca fiind de maximă importanță pentru Satu Mare și solicit implicarea tuturor”.