Miercuri, primele avertizări de caniculă. Temperaturi de până la 40°C în vest și nord-vest
Meteorologii se așteaptă ca miercuri să fie emise primele avertizări de caniculă, având în vedere că temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade Celsius. Nu este exclus să avem parte și de un Cod portocaliu, spun specialiștii ANM, care avertizează asupra tendințelor climatice. În mai puțin de 30 de ani, în Bărăgan s-ar putea înregistra aceleași temperaturi ca în Sahara, titrează Digi24.
Meteorologii anunță că mâine vor emite prima alertă de caniculă, în condițiile în care valul de căldură asupra României e tot mai accentuat, iar disconfortul termic crește de la o zi la alta.
„Miercuri dimineață vom elabora prima alertă meteo de caniculă. Cu siguranță, vom merge pe cod galben luând în considerare valorile de 36-37 de grade. Cu siguranță, din aproape în aproape, nu excludem codul portocaliu, cel puțin la prima vedere, pentru că până la urmă suntem în luna lui cuptor. Este cea mai caldă lună a anului în țara noastră”, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.
Temperaturile vor crește substnțial în vestul și nord-vestul țării, unde sunt așteptate valori chiar și de 40 de grade Celsius.
„Cu siguranță, la nivel regional, mai ales partea de vest, nord-vest a țării, ne așteptăm la valori de 39, 40 de grade care să reprezinte acest vârf al acestui episod, valori care să se apropie de maximele acestei regiuni”, a mai spus Mateescu.
Și previziunile de lungă durată sunt sumbre. În mai puțin de 30 de ani, în Bărăgan, meteorologii se așteaptă la temperaturi ca-n Sahara.
„În România, până în 2050 recordul absolut de temperatură maximă, în jur de 50 grade Celsius, s-ar putea atinge în Bărăgan. Asta sugerează că e plauzibil după modele climatice, dar nu putem spune anul, ziua. Doar că e plauzibil ca recordul de 44,5 grade să fie doborât și să avem o temperatură record de 50 grade”, spune meteorologul.
Dincolo de problemele pe care le va crea pentru economie, încălzirea globală ridică semne de întrebare cu privire la cât și cum se vor putea adapta oamenii la noile condiții meteorologice.
„Este o limită la adaptare. Ne putem adapta, dar e o limită. Organismul consumă energie și își suprasolicită anumite mecanisme, sunt situații care ar putea duce la probleme de viață și de moarte. Putem să ne adaptăm, dar nu la orice temperatură. Acum, cu greu, dar putem face față. Să acționăm să nu ajungem la acele situații limită”, a spus climatologul.