FOTO. Metoda „pe contrasens”, tot mai folosită de românii care speră să scape de carantină
Şoferul unui autoturism înmatriculat în România, în care se aflau 6 pasageri, a încercat eludarea controlului de frontieră intrând în ţară prin P.T.F. Nădlac, pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, încercând astfel să evite triajul epidemiologic. Nu este primul astfel de caz cu care se confruntă polițiștii de frontieră.
În data de 15.12.2021, în jurul orei 09:10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, polițiştii de frontieră care își desfășurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un autoturism care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară.
Autovehiculul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetățean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau șase cetățeni români, care veneau din Germania.
Întrucât șoferul nu îndeplinea condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Direcției de Sănătate Publică. S-a constatat faptul că, alături de şofer, doi dintre pasageri nu îndeplineau condiţiile de exceptare privind măsura carantinei, iar patru dintre aceştia erau vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.
Faţă de cele constatate, pasagerii au declarat faptul că nu aveau cunoștință despre intenția șoferului de a intra în ţară în mod fraudulos.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Săptămâna trecută, polițiștii de frontieră de la Valea lui Mihai au depistat mai multe persoane care au încercat să scape de carantină folosind documente false prin care precizau că sunt lucrători transfrontalieri.
Citește și:
CARANTINĂ IMPUSĂ ÎN VAMA PETEA, ANULATĂ DE JUDECĂTORI. UN ROMÂN A CÂȘTIGAT ÎN INSTANȚĂ
O NOUĂ METODĂ PRIN CARE SE ÎNCEARCĂ FENTAREA CARANTINĂRII LA INTRAREA ÎN ROMÂNIA, DIN UNGARIA