Meszaros Zsombor, judecat pentru uciderea iubitei, acuzații grave: ”Nu sunt probe, o spun specialiștii”
Meszaros Zsombor, trimis în judecată pentru uciderea unei nemțoiace în municipiul Satu Mare, susține că este nevinovat și că nu ar exista probe împotriva sa. Acesta susține că la dosarul cauzei există analiza efectuată de Institutul Național de Expertiză Criminalistică, potrivit căreia nu ar fi fost evidențiate urme de sânge uman și nici urme de ADN pe hainele sale, în mașină sau la locuința sa.
Acuzații grave
Acesta a mai spus că pe filmările aflate la dosar nu s-ar distinge elemente care să-l indice că s-ar fi aflat în zona în care a fost descoperit cadavrul iubitei sale, L.N.J., o femeie cu cetățenie germană.
”Nu se vede numărul de înmatriculare al mașinii și nici tatualejele sau fața mea. Ei zic doar că eu am fost”, s-a plâns Zsombor.
Și ca acest carusel al acuzațiilor să fie complet, a mai afirmat că autoritățile i-ar fi administrat medicamente cu caracter psihotrop în faza de urmărire penală.
Nu toate acuzațiile se confirmă
Reporterii PresaSM au verificat – din mai multe surse – rezultatele analizei efectuate de Institutul Național de Expertiză Criminalistică, care confirmă declarația lui Zsombor. De altfel, inclusiv instanța de judecată a reținut lipsa acestor probe.
În schimb, informațiile referitoare la imaginile video sau administrarea de medicamente cu caracter psihotrop în faza de urmărire penală nu au putut fi verificate. Așadar, rămân la stadiul de simple acuzații. Până la proba contrarie.
Ce spun procurorii
Din rechizitoriul procurorilor rezultă că în noaptea de 13/14.07.2017, inculpatul MESZAROS ZSOMBOR, prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, a omorât-o pe numita L.N.J.- cetăţean german, cu care avea o relaţie apropiată.
Infracţiunea de omor a fost săvârşită pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în maşina aparţinând persoanei decedate.
Ulterior, cadavrul acesteia a fost pus de către inculpatul MESZAROS ZSOMBOR în portbagaj, iar maşina abandonată sub pasarela care face legătura între străzile Fabricii şi Odoreului din municipiul Satu Mare, loc în care a şi fost găsită de organele de anchetă în seara de 17.07.2017, acestea fiind alertate de dispariţia victimei de către aparţinătorii acesteia.
Din probele administrate a rezultat că mobilul omorului a fost generat de starea de gelozie în care se afla inculpatul MESZAROS ZSOMBOR.
De asemenea, PresaSM.ro a intrat în posesia unor imagini cu mașina în care a fost comisă crima odioasă și care a fost abandonată, cu cadavru cu tot, în fața sediului Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.