Mesajul înduioșător al surorii ambulanțierului mort în tragicul accident de la Ciuperceni: ”Drum lin, Victor”
Ioana C., sora asistentului medical Victor C, care și-a pierdut viața în tragicul accident de pe DN 19, între localitățile Ciuperceni și Livada, a transmis un mesaj tulburător după dispariția prematură a fratelui său.
Victor va fi condus pe ultimul drum joi, 10 septembrie, de la ora 14.00, în Odoreu.
”O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la Cer, lăsându-mi o nemărginită durere și un gol imens. Priveghiul va avea loc Capela Ortodoxă din Odoreu, în data de 09.09.2020, ora 19.00, iar Slujba de Înmormântare se va ține în 10.09.2020, ora 14.00. Îngerii să-ți vegheze drumul tău lin către Dumnezeu, dragul meu frățior!”, este mesajul Ioanei C.
Victor C. este asistentul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare care și-a pierdut viața în accidentul petrecut luni dimineața pe DN19, între Ciuperceni și Livada. Ambulanța se afla în misiune, răspunzând unei solicitări venite de la un pacient.
FOTO/VIDEO. Un șofer de 19 ani ar fi responsabil de tragedia de pe DN19. Doi morți, șase răniți
Tânărul care și-a dedicat viața salvării pacienților, a intrat în stop cardio-respirator în urma impactului, iar colegii săi nu au mai putut să îl salveze.
Două persoane au murit în accidentul care a avut loc luni dimineața pe raza județului Satu Mare, în care au fost implicate ambulanța, un autoturism și o autoutilitară care transporta muncitori. Și unul dintre ocupanții autoutilitarei și-a pierdut viața în urma incidentului provocat de impact.