Mesaj din partea președintelui PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, cu ocazia Zilei Poliției Române

Cu prilejul Zilei Poliției Române, președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, transmite un mesaj de apreciere și respect față de toți cei care își dedică activitatea apărării legii și siguranței cetățenilor.
„Astăzi, la ceas de sărbătoare, onorăm una dintre cele mai importante instituții ale statului român – Poliția Română, a cărei misiune este, de peste două secole, aceea de a proteja legea, ordinea și siguranța publică.
Faptul că această zi coincide cu marea sărbătoare creștină a Bunei Vestiri nu este o întâmplare. Pe primul steag al Agiei, precursorul Poliției de astăzi, se regăsește chiar scena Bunei Vestiri – un simbol al încrederii, al responsabilității și al unei misiuni asumate cu credință și devotament.
Astăzi, Poliția Română înseamnă profesionalism, echilibru și curaj. Înseamnă oameni care, dincolo de uniformă, sunt garanții siguranței fiecăruia dintre noi.
Ca deputat și reprezentant al cetățenilor în Parlamentul României, îmi exprim întreaga apreciere pentru activitatea polițiștilor din întreaga țară și, în mod special, pentru cei din județul Satu Mare, care își îndeplinesc cu cinste și responsabilitate misiunea.
La mulți ani tuturor polițiștilor români! Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți zi de zi pentru siguranța noastră!”, a transmis deputatul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare.
