Medicii susțin că sunt stresați de sistem. Cei care greșesc în mod repetat ar putea să-și schimbe profesia
Specialiștii din domeniul medical susțin că actualele condiții din sistemul medical românesc accentuează stresul și suprasolicitarea medicilor, favorizând apariția greșelilor. Pericolul este practicarea medicinei defensive și emigrația masivă a medicilor, mai ales a celor tineri, cu consecințe negative pe termen lung asupra sistemului de sănătate din România.
Redăm declarația profesorului dr. Daniel Coriu – președinte al Colegiului Medicilor din România:
”CMR a lansat o serie de dezbateri publice pe tema greșelilor medicale și drepturilor pacienților, în situația în care o greșeală asociată asistenței medicale le produce prejudicii. În acest moment, în sistemul medical românesc nu sunt create premisele învățării din greșeli, o condiție necesară pentru îmbunătățirea calității actului medical. De asemenea, modul de soluționare a acuzațiilor de malpraxis medical nemulțumește atât medicii, cât și pacienții.
Prin dezbaterile propuse, CMR dorește să permită identificarea problemelor și apoi a soluțiilor necesare îmbunătățirii sistemului actual de gestionare a greșelilor medicale în România. Importanța temei pentru întreaga societate românească impune transparență, seriozitate și rigoare , de aceea întregul demers se desfășoară sub auspiciile Academiei Române.
Specialiștii din domeniu au opinat că este nevoie de o mai bună funcționare a mecanismelor de despăgubire a victimelor unor greșeli medicale și de o mai mare implicare a sistemului de asigurări în despăgubirile acordate în caz de malpraxis medical. (…)
Actualele condiții din sistemul medical românesc accentuează stresul și suprasolicitarea medicilor, favorizând apariția greșelilor. Pericolul este practicarea medicinei defensive și emigrația masivă a medicilor, mai ales a celor tineri, cu consecințe negative pe termen lung asupra sistemului de sănătate din România.
Reprezentanții pacienților au susținut, la rândul lor, necesitatea unor mecanisme și proceduri de mediere în locul escaladării la nivel penal al unor cauze de malpraxis. De asemenea, în cazul în care o greșeală medicală a cauzat suferință sau un prejudiciu pacientului, acesta are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare pentru repararea suferinței cauzate.
În acest sens, ar fi necesare modificări legislative care să permită o soluționare mult mai rapida a procedurilor judiciare pentru atingerea acestui scop. În plus, în cazul greșelilor grave sau repetate, se impune ridicarea dreptului de practică a medicului pentru a proteja alți pacienți”.
Asta o fi ceva gluma: „nu sunt create premisele învățării din greșeli” … banuiesc ca un doctor / doctorita ar fi de acord ca sa se faca greseli pe frate-sau / sora-sa… ce naiba am citit ??? Sti ceva? Nici nu mai citesc mai departe ca ma enervez si ajung la spital pe mana lor…
View CommentSa de-a Domnul și la magistrati!
View CommentMedicul care a gresit O DATA trebuie eliminat din sistem , printr-un sut in cur si retrasa posibilitatea de a mai lucra ca medic.Oamenii nu sint cobai ca „eroii in halate albe” cu VENITURI imense (pliculet+ salarii) sa faca experimente pe pilea bolnavilor.Nu victimizati asemenea specimene.Acestia nu sint medici ci au doar autorizatie „de a elibera retete”.
View Comment