Medicii, controlați la sânge de polițiști! Vor să știe cum au eliberat fișele medicale
Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au demarat o acțiune de verificare a modalității în care sunt eliberate fișele medicale. Contorale au loc la nivel național, iar până acum au fost întocmite 55 de dosare penale, spun autoritățile.
Polițiștii au demarat acțiuni de verificare a modului în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/preschimbarea permisului auto, permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obținerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală etc.
„Există indicii că fișele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele și analizele medicale necesare”, spun polițiștii după o serie de controale deja efectuate și care s-au lăsat cu deschiderea a 55 de dosare penale.
Ce infracțiuni au descoperit polițiștii
Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale: eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului, consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști.
Nu sunt singurele nereguli depistate. Polițiștii mai spun că au întâlnit și cazuri în care s-a consemnat pe fișele medicale controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă.
Fișe avizate fără ca medicul să vadă pacientul
Polițiștii s-au lovit și de situații în care avizarea fișelor medicale de medicii specialiști s-a făcut ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate;
Au fost și cazuri în care fișele medicale au fost falsificatet de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul;
Alte infracțiuni țin de obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic, promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești, inclusiv solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale.
„De remarcat sunt situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere, acțiuni ilicite ce pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice”, avertizează oamenii legii.
În conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere.
De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical.
Verificările s-au lăsat cu 55 de dosare penale
În urma activităților de verificare, polițiștii au efectuat investigații în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare, avertizează Poliția Română.