Medicament împotriva tusei, retras de urgență de pe piață
Un medicament antitusiv a fost retras de pe piață chiar de către producător. Este vorba despre EURESPAL 80 mg comprimate cu eliberare prelungita si EURESPAL 2 mg/ml sirop. Procedura de urgență a fost declanșată la nivelul întregii Uniuni Europene.
Deținătorul autorizației de punere pe piață pentru EURESPAL a decis să solicite retragerea acestor medicamente în toate țările în care sunt comercializate, inclusiv în România.
Cei care sunt sub tratament trebuie să îl sisteze, iar distribuitorii, farmaciile și spitalele au fost informate cu privire la retragerea de pe piață a medicamentului, spun cei de la Agenția Națională a Medicamentului.
„Agenția Națională a Medicamentului a avizat inițierea retragerii acestor medicamente de la nivelul distribuitorilor, spitalelor și farmaciilor, cu obligația titularului autorizației de a transmite ulterior ANMDM situația cu seriile și cantitățile retrase,” se arată în comunicatul de presă al ANMDM care precizează că noi detalii vor fi oferite după deciziile care se vor lua la nivel european.
Potrivit Digi24, Eurespal conține fenspiridă, o substanță care, potrivit unor studii recente, poate provoca aritmii cardiace.