Medic prins de DNA că ”fabrica” zeci de falși pensionari de boală. Cum opera inculpatul
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 septembrie 2019, a inculpatului FAUR ALEXANDRU, medic în cadrul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv a unei femei, în calitate de complice.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2019 – septembrie 2019, persoana inculpată în cauză a pretins și a primit de la 61 de persoane sume de bani cuprinse între 1.000 – 1.500 lei pentru a le ajuta să obțină pensii de invaliditate în condițiile în care, în mod normal, unele persoane nu ar fi beneficiat.
Din sumele primite, inculpata remitea o parte din bani (în jur de 300 – 400 lei) medicului Faur Alexandru care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu privind încadrarea unei persoane în grad de invaliditate, a contribuit la stabilirea unor grade de invaliditate și la eliberarea deciziilor asupra capacității de muncă pentru cele 61 de persoane.
În același context, la data 16 septembrie 2019, inculpata a primit de la o persoană suma de 600 lei, din care 300 de lei i-au fost remiși medicului Faur Alexandru, în cabinetul său, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
La data de 17 septembrie 2019, inculpata a fost prezentată Tribunalului Cluj care a emis pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Față de inculpatul Faur Alexandru, procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar, pe 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2019.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spun procurorii DNA.
SURSA: Direcția Națională Anticorupție