Măsurile fără precedent pregătite de Primăria Satu Mare în cazul Podului Decebal
Nemulțumit de calitatea lucrărilor de reabilitare a Podului Decebal, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, s-a întâlnit joi, 27.04.2017, cu patronul firmei Drum Inserv Zalău. De altfel, aseară au fost prelevate probe din asfalt, care vor fi analizate la un laborator independent.
Există temerea ca acele fisuri să nu fi apărut doar în stratul de uzură, ci și în straturile inferioare, ceea ce ar fi destul de grav. Situație care va fi confirmată sau infirmată de analizele de laborator.
Edilul șef sătmărean susține că este dispus să ia chiar și măsuri fără precedent în ultimii 25 de ani.
”Am solicitat de urgență să vină patronul, că până acum am discutat cu numai cu directori. Mă refer la patronul societății Drum Inserv, care are în momentul de față trei contracte și lucrează pe Podul Decebal, pe strada Digului și Diana, am dat un ultimatum, conform căruia și-au asumat unele termene de execuție de care dacă nu țin cont vom recurge la cele mai drastice sancțiuni care au fost date vreodată în ultimii 25 de ani de când sunt alegeri libere în administrația publică locală. Nu mai putem tolera aceste lucrări”, a spus Kereskenyi Gabor.
La ce măsuri se referă primarul Kereskenyi?! Nimic mai simplu. În cazul în care constructorul nu se va achita de sarcini, Primăria va putea rezilia contractul, urmând să se întocmească și un raport de neconformitate. Ceea ce înseamnă că atât firma cât și acționarii, în cazul în care își vor deschide alte societăți, nu vor mai putea participa la licitații în municipiul Satu Mare.
Totuși, administrația locală nu dorește acest lucru. În cazul în care s-ar rezilia contractul, ambele părți ar avea de suferit. Primăria Satu Mare ar trebui să organizeze o altă licitație, ceea ce înseamnă o pierdere enormă de timp și prelungirea calvarului pentru sătmăreni.