Zeci de mașini abandonate, confiscate și vândute de Primăria Satu Mare
Primăria Satu Mare a ridicat, prin serviciile specializate din subordine, mai multe autoturisme abandonate pe domeniul public. Doar în luna februarie au fost ridicate 11 autoturisme, 44 urmând să fie ridicate în următoarea lună.
”În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate (în luna februarie, n.red.) 13 vehicule, fiind aplicate somaţii, 44 sunt în lucru”, se arată într-un raport al Poliției Locale Satu Mare.
După ce au fost trecute în proprietarea municipiului Satu Mare, în urma dispoziției primarului Kereskenyi Gabor, autovehiculele vor fi valorificate în conformitate cu prevederile HCL nr.96/26.04.2007 – Regulament de valorificare a autovehiculelor.
Valorificarea autovehiculelor se face prin Administrația Domeniului Public.
Circa 200 autovehicule au fost identificate ca fiind abandonate de Poliţia Locală în ultimele luni. După ce proprietarii acestora au fost somaţi de către poliţiştii locali, majoritatea au fost ridicate chiar de către proprietari pentru a nu le pierde definitiv.
Potrivit legii, un vehicul fără stăpân nu are plăcuţa de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, iar un vehicul abandonat este cel al cărui proprietar este cunoscut. În momentul identificării autoturismului abandonat sau fără stăpân se întocmeşte de către inspector un proces verbal de constatare, iar proprietarul maşinii are între cinci şi zece zile la dispoziţie să îşi revendice vehiculul.
Dar gropile din drum când le ridicați ?
View CommentSI PE GHEORGHE DOJA SUNT 3 MASINI NUMAI OCUPA LOCURILE
View Commentși pe Neajlov un Merțzan doarme de 3-4 ani,
View Commentpe Grigore Alexandrescu un Opel pe colț blochează de 2 ani
Foarte buna ideea
View Comment