MĂRTURIE. De ce mor românii în drum spre țară. Cauzele accidentelor
Tot mai multe accidente foarte grave în care sunt implicați români se produc pe autostrăzile Europei. O sătmăreancă, care s-a întors cu familia spre casă, explică – din proprie experiență – de ce se produc aceste tragedii. Sătmăreanca spune că unii șoferi sunt obosiți, conduc cu viteză maximă pentru a ajunge cât mai repede în România și efectuează manevre la limită.
”Am avut (ne)plăcerea de a călătorii în ultima săptămână destul de mult și parcă în orice moment urma să văd un accident sau să fim loviți de careva. Oameni obosiți, care calcă accelerația fără să le pese de viața lor sau a celor din jur. Tot ce conta era să fie pe prima bandă (bandă care în mod normal e pentru depășiri). Viteza maximă și frână în ultimul moment. Toată lumea știe cât de aglomerate sunt șoselele în această perioadă…dar, indiferența și nepăsarea costă. Și nu, nu sunt mașinile cu volanul pe dreapta de vină, sunt șoferii neatenți și preocupati de altceva, mai puțin de condus o mașină”, a spus sătmăreanca.
Ultimul accident grav produs din cauza neatenției a avut loc duminică. Potrivit primelor informații, este vorba despre o coliziune între un microbuz și un autoturism, ambele înmatriculate în România. Accidentul s-a produs pe autostrada A4 din Austria, în zona Bruck ad Leitha.
Două persoane aflate în microbuz au fost transportate cu elicoptere la spitale din apropiere, iar şase persoane au fost rănite ușor.
Din primele cercetări reiese că șoferul unui camion înmatriculat în Slovacia a încetinit din cauza traficului aglomerat de pe autostradă, iar o mașină înmatriculată în România nu a apucat să frâneze la timp și a intrat în plin în camionul respectiv. Un alt microbuz cu numere românești a intrat la rândul său în cele două mașini accidentate înaintea lui. Cele două victime rănite grav se aflau în microbuzul românesc. Unul a fost transportat la spitalul din Baden, iar celălalt la Eisenstadt.
Autorităţile austriece au intervenit cu ambulanţe şi elicoptere la locul accidentului. Circulaţia în zonă a fost întreruptă aproximativ două ore, formându-se coloane de maşini de aproximativ zece kilometri.