MĂRTURIE. Acuzații grave ale iubitei DJ-ului mutilat la adresa unor polițiști
Jessica Z., iubita lui Vlad B., DJ-ul mutilat într-un club din centrul municipiului Satu Mare, a făcut o serie de acuzații grave la adresa unor polițiști din municipiul Satu Mare. Declarațiile au fost făcute pe pagina sa de Facebook. Adică, în spațiul public, potrivit unei decizii a Curții de Apel Târgu Mureș.
Redăm o parte din postarea sătmărencei:
”Este șocant când îți vezi parteneru de viata suferind și totuși fiind neputincioasa. Este un sentiment de nedescris, dar apoi durerea pe care o are el?! Am primit mesaje cum ca făptașul este o persoana calma, sociabila… Însă s-a adeverit ca fiind o bestie în momentul în care se afla sub influenta alcoolului (…) … dar era în zadar deoarece însuși (….) politiei de la noi, din Satu Mare este prieten foarte bun cu acest dobitoc care a provocat starea prietenului meu, s-a ajuns chiar ca (…) politiei sa îl sune pe polițistul care a vrut sa își facă treaba, dându-i o amenda pentru tulburarea linistii ( a început sa tipe „Voi știți cine sunt eu?”).
Polițistul a considerat de cuviinta ca este nedrept ca să asculte de (…) lui, astfel dându-i o amenda de 2000 de lei. Oare legea e dreapta? (…) Îmi dau seama încă odată ca trăiesc într-o tara în care banul face minuni și pe lângă asta se mai și cumpăr oameni. Cat de normal vi se pare ca un om sa ajungă în aceasta stare doar din cauza unui dobitoc??? Visele lui, locurile lui de munca… Se duc pe „apa Sâmbetei”.
Nu mai vorbesc de familie, de mama care suferă pentru singurul ei copil, de mătușa care a leșinat la aflarea vestii cum ca nepotul ei este la spital. Nu e normal ca atâția oameni sa sufere din cauza unui astfel de nenorocit și nu mi se pare normal ca să scape cu mâinile curate. Ca sa reamintesc, este într-o stare foarte grava! LEGEA TREBUIE SA FIE LEGE PENTRU ORICINE!!!!”.
Potrivit unor surse oficiale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, în aceste momente se verifică acuzațiile pentru a se constata dacă sunt sau nu reale.
Reamintim că DJ-ul călcat în picioare și mutilat cu un pahar spart la un club din municipiul Satu Mare (situat pe strada Decebal, în centrul orașului) a depus plângere penală. Acesta se află internat de circa trei zile în Spitalul Județean Satu Mare, unde a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. Și va mai rămâne internat circa o săptămână.
”Dacă ar fi dat cu 2-3 centimetri mai jos, mi-ar fi tăiat jugulara”, spune victima Vlad B., pentru PresaSM.
Reporterii PresaSM nu au reușit să stea de vorbă cu Bogdan S., care se pare că și-a șters pagina de Facebook. Dacă dorește să își exprime punctul de vedere, este rugat să ne caute. Datele de contact se găsesc pe situl nostru presasm.ro.
In acel oras daca cunosti pe cine trb se rezolva orice… Cat de mic e orasu SM e atat de corupta
View CommentDoar cei ce sunt pățiți ştiu cat de incompetenta e politia. Unii chiar cred ca e pusa sa ne apere? E doar un instrument al statului. Simplu
View CommentÎl cunosc personal pe Vlad, este un om minunat.
View CommentFaptul ca Poliția din Satu Mare este coruptă și nu își face treaba este alta poveste !
Legea trebuie schimbată. Eu zic ca să vă îndreptați în primul rând către parlamentari ca prin modificările pe care le aduc codului de procedură penală, persoanele care comit agresiuni în locuri publice să fie cercetate în stare de arest.
View CommentNu mai aruncați cu noroi în stânga si-n dreapta. Dacă omul nu depune plângere penală poliția nu are ce să facă doar să-l amendeze pentru tulburarea liniștii.
View Comment