Mărturia unei colege a lui Raul (14 ani), elevul decedat. ”Se plângea că îl doare într-o parte”
Moartea lui Raul, adolescentul de numai 14 ani care a fost găsit decedat chiar de către părinții lui, a lăsat în urmă un mare gol sufletesc, dar și multă durere. Tânărul era elev în clasa a VIII-a C de la Școala Octavian Goga din municipiul Satu Mare. Tânărul a fost găsit chiar de către părinții lui, care au încercat să îl trezească pentru a merge la școală. O colegă a tânărului a povestit pentru PresaSM ultimele zile din viața tânărului, care ar putea face lumină asupra cauzei decesului. Tânărul se pregătea intens pentru liceul militar și se pare că ar fi avut o afecțiune cardiacă nedepistată.
”Săptămâna trecută marți a fost ultima dată când l-am văzut, atunci când m-am antrenat cu el pentru liceul militar. El era cel mai bun dintre noi. Ultima dată spunea că îl doar într-o parte. Dar nu știam ce să credem. Era un băiat de treabă și chiar nu m-am așteptat la vestea asta. Am aflat împreună cu colegii cu care ne antrenau, dar nu îmi venea să cred. I-am spus colegului care mai era la pregătire că nu se poate, e o farsă. Dar uite că Dumnezeu ni l-a luat dintre noi, doar pentru ca își dorea să intre împreună cu noi la liceul militar. Dintre toți copii, cei care din septembrie ne pregăteam de probe, el era cel mai probabil să intre”, a spus tânăra, sub protecția anonimatului, pentru PresaSM.
Reamintim faptul că părinții au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență, dar paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânăr, care deja prezenta rigiditate cadaverică. Ceea ce înseamnă că a decedat cu câteva ore înainte de a fi găsit de părinți.
Cert este faptul că medicii legiști vor stabili cauzele decesului în urma efectuării autopsiei. Corpul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare.
Sincere condoleanțe familiei îndolialte!