Marian Vanghelie, condamnat la închisoare. Găsit vinovat pentru mită de 30 de milioane de euro
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare în dosarul în care este judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia a fost luată, joi, de magistrații Tribunalului București, după un proces care a durat șase ani, titrează Digi24.
Procesul a început în 2015 la Tribunalul București.
„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa rezultantă de 11 ani si 8 luni închisoare. Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, potrivit deciziei Tribunalului.
De asemenea, judecătorul a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Sector 5 București și l-a obligat pe Marian Vanghelie la plata a 15 milioane de euro, cu titlu de daune materiale.
Alte trei persoane au fost condamnate cu pedepse cuprinse între 3 și 8 ani de închisoare.
Decizia luată joi poate fi constestată la instanța superioară.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.
În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).