Marele anunț: 26,8 milioane euro în Satu Mare! Se va construi și pasarela pietonală de la Crinul
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, marele anunț: Agenția de Dezvoltare Nord-Vest a avizat favorabil suma de 26,8 de milioane de euro, din care se vor finanța mai multe obiective din municipiul reședință de județ. Fondurile au fost obținute în baza Programul Operațional Regional 2014-2020.
Pe lângă crearea unor piste pentru biciclete și sisteme de închirieri de biciclete, achiziționarea unor autobuze hibrid, reabilitarea unor clădiri care adăpostesc școli sau grădinițe, circa trei milioane de euro vor fi direcționați către realizarea pasarelei pietonale/bicicliști de la intersecția Crinul. Mai exact, la intersecția strada Prahovei, Drumul Careiului și coborârea de pe Podul Golescu.
Concret, ADR Nord-Vest a declarat în 2017 ”conforme și admisibile” Strategia de Dezvoltare a Municipiului Satu Mare și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Astfel, Primăria Satu Mare va beneficia de o finanțare în valoare de 26,8 milioane de euro pentru proiecte ce vor fi implementate în 2018-2020.
Primăria Municipiului Satu Mare a întocmit 24 de fișe și documentații în vederea atragerii de fonduri europene neramburasbile, proiecte care au fost transmise către ADR Nord Vest. În baza acestor documentații s-a prioritizat lista de proiecte depuse de municipiul Satu Mare, astfel că, valoarea totală a proiectelor depășește 26 de milioane euro.
Lista de proiecte prioritate pentru atragerea de fonduri europene cuprinde printre altele amenajarea și construirea de piste de bicilete în municipiu, precum și realizarea de sisteme de închiriat biciclete, creșterea eficienței transportului public urban de călători prin achizionarea unor autobuze hibride și asigurarea infrastructuri suport, transformarea zonei degradate Cubic în zona de petrecere a timpului liber, transformarea zonei degradate malurile Someșului, între cele 2 poduri, în zonă de petrecere a timpului liber, construirea unui pasaj suprateran în intersecția Crinul, dar și reabilitarea unor unități de învățământ.
Am și eu o propunere de investigare pentru Dvs. Presupun că este un subiect care ar fi de interes sătmărenilor. Reabilitarea termică a blocurilor in SM nu se va mai face deloc? SM este cu mult in urmă la acest capitol comparativ cu multe orașe, pe lângă beneficiile termice deloc neglijabile fara unui oraș care are clădirile reabilitate este mult mai frumoasă.
View CommentD-le primar la jungla Pescarus nu v-ati gandit? Pescarusul se pare ca ramane un fel de cuplerai! S-au ne vom trezi ca vine un smeker il astupa si face blocuri, ca „balta verde” a astupata si acuma asteapta momentul sa dea lovitura, cine a pus mana pe ea? EXCROKERIE ! ! !
View Comment