Mamă a cinci copii, bătută de i-au sărit dinții în fața unei școli din Satu Mare
O femeie, mamă a cinci copii, a fost bătută în fața unei unități de învățământ din municipiul Satu Mare până i-au sărit dinții din gură. Agresorul este fostul soț, iar femeia a obținut un ordin de protecție împotriva lui.
Potrivit datelor PresaSM, totul s-a întâmplat în data de 22.03.2023, atunci când fostul soț a agresat-o fizic, respectiv a lovit-o cu pumnul în zona feţei, lovitură în urma căreia i-a afectat dantura.
În urma reclamării unei agresiuni fizice în public, împotriva pârâtului, s-a emis începând cu data de 22.03.2023, de către Poliția Municipiului Satu Mare, un ordin de protecţie provizoriu, confirmat la data de 23.03.2023 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, cei doi au calitate de soţi, iar din relaţia de căsătorie au rezultat cinci copii. Însă, la începutul anului curent aceştia s-au despărţit în fapt, femeia, împreună cu copii mutându-se la o altă locuinţă, în acest moment aceştia convieţuind separat.
Agresorul a declarat în mod expres că este de acord cu emiterea ordinului de protecţie şi totodată, întrebat fiind, a recunoscut că i-a aplicat o lovitură cu palma reclamantei, însă susţine că în zona pieptului, iar acest lucru s-a petrecut în contextul unor discuţii contradictorii.
Cert este că dacă individul se va mai apropia de femeie va ajunge direct în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.