Malul Someșului: loc de promenadă, în loc de ghetou. Propunerea unui consilier
Consilierul județean Adrian Cozma propune municipalității din Satu Mare amenajarea malurilor râului Someș și crearea unei faleze pentru promenadă. Acesta a dat exemplu Timișoarei, unde lucrurile au evoluat, iar locul arată încântător. Cadrul natural merită valorificat la maxim, susține Adrian Cozma.
”Sătmărenii s-au așezat aici văzând avantajele pe care le oferă natura. Pentru noi e oportunitate de dezvoltare. Amenajarea malurilor şi crearea unei faleze pentru promenadă ar schimba fața oraşului şi ar deschide poarta turiștilor. Două imagini sunt din Timișoara. Deci se poate”, a precizat consilierul județean.
Ținând cont de costurile investiției, cu greu s-ar putea realiza toată investiția din bugetul local. Așa că ar fi nevoie de un proiect cu finanțare europeană.
”Suntem cu toții de acord că şi acest proiect e dorit de toate formațiunile politice, ca de altfel de toți locuitorii oraşului. Ideea e de a nu abandona sau intârzia un proiect, de a aduna toate instituțiile care sunt parte a acestui demers şi a da viață ideii cât mai repede posibil”, a mai spus Cozma.
Felicitari pentru initiativa sper sa se realizeze ar fii de foarte mare interes pentru cetateni pentru ca in primul rand am scapa de problemele pe care lea adus acest mal al somesului salbatic cu oeni salbatoci care bantuie noaptea pe acolo dar am si avea parte de o priviste minunata ar fii un loc superb pentru plombari si relaxare dupa o zii de munca
View Comment