Mâine se dă startul distracției de Zilele Orașului. Ce evenimente sunt programate vineri și cine urcă pe scenele din Satu Mare
Mâine se dă startul distracției de Zilele Orașului Satu Mare. Începând cu această seară vor fi impuse restricții de circulație pe bulevardul Transilvania, pentru ca de vineri dimineață comercianții să poată amenaja zona alimentară. Tot de dimineață, de la ora 10 se va deschide și Târgul Meșteșugarilor, iar pe scena amenajată pe platoul de evenimente vor începe spectacolele celor mici. Deschiderea oficială a evenimentelor este programată pentru ora 18, pe scena principală din Piața 25 Octombrie.
Încă din această seară, de la ora 20, autoritățile locale au anunțat restricții de circulație pe bulevardul Transilvania, în așteptarea evenimentelor dedicate Zilei Orașului Satu Mare. Este vorba despre zona pe care vor fi amplasate tarabele comercianților, la fel ca la ediția precedentă.
Începând cu ora 10 se va deschide și Târgul Meșteșugarilor. Acesta va putea fi vizitat de sătmăreni pe toată durata celor trei zile de distracție, în intervalul orar 10 – 20. Târgul, spre deosebire de anii anteriori, în acest an va fi amenajat în Piața Libertății, după reabilitarea parcului central.
Tot începând cu ora 10 se deschide și programul artistic pe scena secundară, cea amplasată în pasajul Corneliu Coposu. Acolo sunt așteptați, în prima parte a zilei, copiii de la grăndinițele și școlile din Satu Mare, în timp ce în a doua parte a zilei sunt programate spectacole de dans, dar și prezentări de modă. Ultimul concert pe scena secundară va avea loc la ora 19:40 când va avea loc un spectacol de muzică folk cu Loredana Morar, Florin Micaș, Cezar Petrovici, Sorin Balaj și Radu Lup.
Deschiderea oficială a Zileleor Orașului Satu Mare este programată pentru ora 18:00, pe scena principală, în Piața 25 Octombrie. Așa cum sătmărenii s-au obișnuit deja de la edițiile precedente, startul la distracție va fi dat cu un concert simfonic. La ora 18:15, pe scena principală sunt așteptați cei de la Ad Libitum Voices acompaniați de Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”. La ora 19:00 sătmărenii sunt invitați să admire un spectacol de artificii de zi, după care sunt programate concertele de seară.
Astfel, la ora 19:30 va avea loc concertul D’accord Band, urmat la 20:15 de AMI, iar la 21:15 va urca pe scenă Dzsúdló. La ora 22:45 este programat concertul Deliei, iar prima seară de distracție se va încheia la miezul nopții cu o petrecere retro hits cu DJ Big Junior și DJ Sătmăreni.
Program Zilele Orașului Satu Mare – Vineri 24 Mai
SCENA MARE
PIAȚA 25 OCTOMBRIE
VINERI, 24 MAI
18:00 – Deschidere oficială
18:15 – Ad Libitum Voices și Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”
19:00 – Artificii de zi
19:30 – D’accord Band
20:15 – AMI
21:15 – Dzsúdló
22:45 – Delia
00:00 – Retro hits cu DJ Big Junior și DJ Sătmăreni
SCENA COPIILOR
PASAJUL CORNELIU COPOSU, PLATOUL DE EVENIMENTE
Spectacole susținute de copii de la grădinițele, școlile, cluburile de dans și școlile de arte din Satu Mare
VINERI, 24 MAI
10:00 – Grădinița cu program prelungit nr. 9
10:05 – Grădinița cu program prelungit Voinicelul
10:13 – Grădinița cu program prelungit Mondiala
10:18 – Școala Gimnazială Bălcescu–Petőfi
10:24 – Grădinița cu program prelungit nr. 6
10:42 – Grădinița cu program prelungit Guliver – grupa mare
10:47 – Grădinița cu program prelungit Guliver – grupa mijlocie
10:55 – Grădinița cu program prelungit nr. 11 – grupa mijlocie
11:03 – Grădinița cu program prelungit 14 Mai – grupa mijlocie
11:10 – Grădinița cu program prelungit nr. 6 – grupa mare
11:20 – Grădinița cu program prelungit nr. 21 – grupa combinată
12.00 – Palatul Copiilor secțiile canto muzică ușoară, canto muzică populară și dans modern
15:55 – Școala Gimnazială Bălcescu–Petőfi – clasa a 8-a B și Școala Gimnazială Avram Iancu – clasa a 6-a B, a 8-a B
16:15 – MT Creative Art Studio
17:00 – Royal Dance Club
17:30 – Club Crazy Dancers Crews
17:38 – Regal Dance Club
18:22 – Open Wings Studio
18:52 – Trupa Inedit
19:30 – Prezentare de modă rochii confecționate din păr Bueno BIA realizate de Adriana Popescu
19.40 – Spectacol de muzică folk cu Loredana Morar, Florin Micaș, Cezar Petrovici, Sorin Balaj și Radu Lup
VINERI-DUMINICĂ, 24-26 MAI – Piața Libertății
10:00-20:00 – Târgul de produse tradiționale