Mai mulți elevi din Negrești-Oaș, terorizați de o gașcă de romi! Bătuți și filmați, chiar și lângă Poliție
Un grup de minori de etnie rromă din Negrești-Oaș este acuzat că a urmărit, lovit, umilit și filmat în ipostaze degradante mai mulți elevi, în mod repetat. Unii părinți au ajuns să nu își mai lase singuri copiii spre școală de frica acestor huligani, care au devenit spaima orașului.
Un astfel de caz a avut loc în această lună. O mamă a povestit cum fiul ei a fost abordat de către un grup de aproximativ 10-11 copii (cu vârste între 13-15 ani). I-au vorbit urât, l-au împins, i-au turnat ciocolata caldă din mană pe el, apoi l-au apucat de mâini (unii de o mână, alții de cealaltă) și l-au târât chiar la câţiva paşi de sediul Poliției, fără pic de teamă.
Aici i-au cerut să se pună în genunchi și l-au filmat, lovindu-l în permanență cu palma, picioarele, l-au îmbrâncit și l-au scuipat. L-au filmat, așa cum procedează de fiecare dată cu victimele lor, pentru a-l putea umili ulterior. În toată această situaţie, a încercat o singură dată să riposteze pentru a se apăra, dar si-a dat seama că sunt prea mulți si îi era foarte frică.
Tot în această lună, indivizii au intrat în apartamentul unui alt minor, forţând uşa, l-au trântit de toţi pereţii si l-au târât în scara blocului, l-au îngenunchiat și l-au filmat! Apoi, au cerut numărul de telefon al unui al minor, pentru a-l chema sub un pretext fals, apoi să-l bată.
Cel de-al treilea copil bătut din Negreşti Oaş este la cea de-a doua bătaie încasată din partea aceloraşi infractori. Acesta a mai fost bătut anterior tot de către ei, în zona Blocului ANL din Aleea Crinului, de unde a scapăt fugind desculţ la un picior, fără un adidas, până aproape de cimitir, unde a fost salvat de prietenul lui şi ascuns într-o casă din vecinătatea locuinţei acestuia — pană unde a apucat să fugă de ei. Unul dintre agresori deține ilegal chiar și un dispozitiv cu electroșocuri.
Un al patrulea copil bătut a primit un picior în gură în fața catedralei, toată scena fiind filmată. Copiii din școală susțin că grupul acţionează în mod repetat şi o fac pentru a deveni faimoși şi a provoca frică în rândul celorlalţi minori, alegându-şi cu grijă victimele din rândul celor care sunt mai cunoscuţi şi au prieteni mai mulţi.
Părinții copiilor maltratați au depus plângeri penale la Poliție.
FOTO: Scop ilustrativ
Și poliția ce face??!! Dar e drept, la Negrești Oaș e stat in stat!
View Comment