Mai mulți copii au ajuns la Urgență în Satu Mare! Diagnostic: trichineloză
Caz de trichineloză în satul Stâna, comuna Socond, într-o familie extinsă. Mai multe persoane, printre care și trei minori, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare pre3cizează că în această săptămână a fost confirmat un focar de trichineloză, în localitatea Stâna, județul Satu Mare, în carnea provenită de la un porc, sacrificaț pentru consum familial.
”Specificăm ca proprietarul nu a prezentat probe pentru examen de specialitate în direcția detecției Trichinei. Confirmarea Trichinelozei s-a făcut în secția Parazitologie din cadrul LSVSA Satu Mare, după ce apariți semnelor clinice la consumatori. Din cauza faptului că porcul sacrificat nu a fost identificat prin crotaliere și înscris în Baza Națională de Date, proprietarul suinei nu va fi despăgubit”, transmite DSVSA.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan, a precizat pentru PresaSM că în perioada 06 – 11.01.2023 în secția Boli Infectocontagioase a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare au fost internate trei cazuri de trichineloză, cazuri reprezentate de copii cu vârsta de 4 respectiv 9 și 11 ani, copii provenind din aceeași familie extinsă, cu domiciliul în Stâna.