Mai multe localități din Satu Mare, sub Cod galben de furtună și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare valabilă pentru mai multe localități din județul Satu Mare. Până la ora 18:00 sunt așteptate descărcări electrice, averse, inclusiv căderi de grindină.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de fenomene imediate. Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, localitățile Tășnad, Ardud, Supur, Moftin, Bogdand, Beltiug, Acâș, Socond, Căuaș, Santău, Cehal, Pir, Terebești, Craidorolț, Săuca și Săcășeni vor fi sub Cod galben de vreme severă.
Meteorologii se așteaptă la descărcări electrice, averse care vor cumula local 20…25 l/mp, grindină de dimensiuni mici și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Localități sătmărene au fost lovite de grindină chiar și înainte de emiterea avertizării meteo.