Magyar Lorand: Trebuie acordată atenție sporită Grupurilor de Acțiune LEADER
Crearea cooperativelor este, de asemenea, o parte importantă pentru competivitatea fermierilor. O posibilitate pentru dezvoltarea fermierilor români prezintă Grupurile de Acțiune LEADER, respectiv proiectele întocmite și dezvoltate de aceaștia pe baza necesităților locale dezvoltate. Datorită acestor argumente, în strategia sa agricolă, UDMR a acordată atenție sporită și acordă sprijin deplin acestor grupuri.
În ciclul bugetar 2014-2020, GAL-urile din așa-numitul program LEADER vizează corelarea măsurilor de dezvoltare a economiei rurale au beneficiat de doar 7% din bugetul Programului Național de Dezvoltare Rurală, care reprezintă, în termeni absoluți,636 milioane euro.
„Printr-un proiect comun realizat de antreprenorii locali, organizațiile civile și primăriile din regiune s-au dezvoltat grupurile locale de acțiune care, ajungând factori importanți ai sistemul instituțional de dezvoltare rurală, reclamă susținere necondiționată. După ce politica agricolă comună, adoptată recent la nivelul Uniunii Europene, a devenit un pilon important al dezvoltării rurale, negocierile grupurilor de acțiune locale pornesc de la un procent de 15% din bugetul Planului Strategic Național susțiut de PAC. Realizarea acestui procentaj pare imposibilă, însă, procentul de 7% obținut până în prezent, este un pas foarte important” – a declarat Magyar Lóránd, candidat al UDMR pentru Camera Deputaților și specialist în dezvoltarea rurală.
Un alt obiectiv prioritar pentru agricultori, care este, de altfel, sprijinit și de UDMR, ar fi necesitatea înființării și sprijinirii cooperativelor. Cooperativele – firește, nu cele asemenea cooperativelor din perioada comunistă – ar prezenta o foarte bună oportunitate pentru devoltarea și competitivitea fermierilor unei comunități.
“Trebuie sprijinită înființarea cooperativelor agricole, respectiv înființarea grupurilor de producători. Cooperativele vând produsele în comun, beneficiază de scutiri de taxe pe o perioadă de cinci ani, achiziționează împreună materiile prime, efectuează împreună procedurile pe benzile de lucru, respectiv, depozitează împreună recolta” – a adăugat deputatul Magyar.
Trebuie create sisteme de finanțare pentru cooperative pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a achiziționa aparaturi indispensabile membrilor. Este vorba aici nu doar de utilajele pentru lucrarea pământului, ci și de cele pentru prelucrarea materiilor prime. Individual, fermierii nu își pot permite achiziționarea unor astfel de aparaturi, însă, prin intermediul cooperativelor, fermierii membrii ar avea acces la ele ceea ce ar prezenta un ajutor semnificativ pentru aceștia.