Mafia acreditării cabinetelor psihologice și medicale. Cum operează în Satu Mare
Consilierul juridic Lucian Chitucea, de la Direcția Medicală a Ministerului Transporturilor, a fost trimis în judecată pentru că a luat mită mii de euro de la reprezentanții cabinetelor psihologice pe care le-a controlat, ca să nu le sancționeze pentru nereguli și să nu le fie retrase atestările.
Lucian Chitucea, acum în control judiciar, este judecat pentru că a falsificat cinci procese verbale după controale făcute la cabinete psihologice și medicale din județele Satu Mare și Maramureș.
Dosarul consilierului juridic a fost deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Maramureş în urma unui denunț făcut la Direcția Generală Anticorupție Maramureș de o persoană care are un cabinet psihologic în care sunt testați angajați din domeniul transporturilor. În denunț se arăta că Lucian Chitucea i-a cerut 650 de euro, în timpul unui control care a avut loc în 27 februarie.
”Acesta a primind efectiv 3.000 lei și alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli cu ocazia verificării condițiilor și criteriilor specifice realizării de activități de testare psihologică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, astfel încât, în raportul de control, să facă propuneri corespunzătoare, iar cabinetul psihologic al denunțătoarei să obțină avizarea pe anul 2017 a certificatului de agreare”, potrivit Direcției Generale Anticorupție.
Anchetatorii susțin că inculpatul a adunat 7.250 de lei, 650 de euro și alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli.
”De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul C.L., în calitate de membru al acelorași comisii, cu ocazia verificărilor efectuate la 5 unităţi medicale/psihologice din județele Maramureş și Satu-Mare, a falsificat cinci procese verbale cu prilejul întocmirii acestora, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii de consecințe juridice. Ulterior, C.L. l-a instigat și pe celălalt membru al comisiei să semneze înscrisurile menționate, acesta din urmă dând curs solicitării, în condițiile în care nu s-a deplasat efectiv la sediile unităților controlate și nu a efectuat verificările necesare”, a precizat DGA.