MACABRU. Cadavru în putrefacție, găsit într-un canal din Carei
Cadavru în stare de putrefacție găsit în municipiul Carei. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că descoperirea a fost făcută astăzi, în jurul orei 15.00, într-un canal, situat pe strada Calea Armatei Române. Descoperirea a fost făcută accidental, de către o echipă de muncitori, care interveneau la fosta stație de epurare a municipiului Carei.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că vorbim despre cadavrul unui bărbat, în vârstă de circa 40 de ani. Conform acelorași surse, există indicii că bărbatul s-ar fi aflat acolo la furat de fier vechi, moment în care ar fi suferit un accident.
Încă nu se cunosc detaliile în care a survenit moartea. Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efecturăii autopsiei. După concluziile raportului medicol-legal se vor putea continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor.
IMPORTANT. Articolele de pe acest site sunt proprietatea cotidianului PresaSM.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, proprietarul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.