Sfânta Lumină, luată de pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim, a ajuns sâmbătă seară pentru a opta oară cu avionul şi în municipiul Satu Mare. Lumina a fost adusă de către părintele Gabriel Gorgan din cadrul Protopopiatului Satu Mare și de către Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
Sute de persoane au venit să ia lumină direct de pe Aeroportul Internațional Satu Mare, în frunte cu protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan, deputatul Octavian Petric, respectiv preoți din tot județul Satu Mare, dar și din Ucraina, Slovacia și Ungaria.
Gestul credincioșilor care au venit din străinătate la Satu Mare este demn de apreciat, în condițiile în care aceștia vor parcurge încă câteva ore bune la bordul mașinilor până la destinație. De exemplu, reprezentanții comunității ortodoxe din Slovacia au ajuns pentru a patra oară consecutiv la Satu Mare pentru a lua Sfânta Lumină.