Lovitură pentru cei care muncesc în Italia. Ce spune Ministerul de Externe
Românii care lucrează în Italia ar putea rămâne fără mașini și riscă amenzi de sute de euro dacă nu își înmatriculează în peninsulă mașinile. Noul Cod Rutier a intrat în vigoare la începutul lunii, iar Ministerul de Externe a reacționat. Deja câțiva români s-au ales cu automobilele ridicate și cu amenzi, doar pentru că au numere de înmatriculare românești.
Noul Cod Rutier adoptat de italieni naște controverse. Potrivit reglementărilor, românilor le este interzis să mai conducă autoturisme înmatriculate în România, dacă au o rezidență care este mai mare de 60 de zile. Sancțiunile sunt usturătoare, așa cum au descoperit pe pielea lor câțiva dintre români care au fost deja amendați cu sute de euro sau au rămas fără mașini.
Reprezentanți ai diasporei din Italia au făcut apel la autorități și au precizat că este vorba despre discriminare.
Reacția MAE
Ministerul de Externe a reacționat printr-un comunicat de presă spunând că face demersuri pe lângă autoritățile italiene și a cerut clarificări cu privire la modul în care se aplică noul decret.
„Autoritățile române urmăresc cu atenție subiectul modificărilor legislative introduse în legislația rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene de resort pentru a obține clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative,” se arată în comunicatul MAE.
MAE mai spune și că oficiile consulare sunt pregătite să dea asistență cetățenilor români, în cazul în care sunt victime ale unor abuzuri din partea autorităților.
„Misiunea diplomatică de la Roma și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acționează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetățenilor români și vor acorda asistență consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităților locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informații cu privire la noile reglementări,” mai arată comunicatul citat.
Citește și:
Ce mașini preferă sătmăreni. Care sunt cei mai populari producători
Atenție la mașinile second-hand! Avertismentul specialiștilor
Bolizi de lux pe șoselele din Satu Mare