Localurile amendate de mai multe ori ar putea fi închise. Propunerea ministrului de Interne
Ministrul de interne Lucian Bode a anunțat luni dimineață că va propune modificarea legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru a putea fi suspendată activitatea unui agent economic după ce a avut „una, două, trei sancțiuni”, titrează Digi24.
Bode a precizat că „aceste sancțiuni nu sunt suficiente” și că va solicita conducerii PNL discutarea în coaliția de guvernare modificarea legii 55/2020 în Parlament în această săptămână, în caz contrar va fi emisă o ordonanță de urgență de către Guvern.
„O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară”, a declarat ministrul de interne, la Digi24.
„Cum s-a întâmplat cu legea fumatului, suspendarea licenței de funcționare”, a subliniat el.
Bode a mai spus că legea trebuie să fie foarte clară, să fie aplicat un sigiliu și dacă nu se ţine cont de această măsură, se poate vorbi de o infracţiune.
Ministrul a spus în acest context că în weekend au fost făcute 5.000 de controale și doar 32 de operatori economic au fost amendați.