Un livrator FAN Courier din municipiul Satu Mare a avut parte de o livrare cu totul specială astăzi, 3 noiembrie 2025, în jurul orei 12.00, la o mare firmă din județul Satu Mare, situată în Culciu Mare. În loc să fie întâmpinat cu un “bună ziua”, coletul a declanșat o adevărată furtună verbală, cu managerul societății în rol principal, aflat — potrivit polițiștilor — în plin “moment artistic” după un consum anterior de alcool, conform informațiilor PresaSM.
Managerul, supărat aparent pe simpla existență a livratorului în preajma ușii firmei sale, l-ar fi invitat respectuos afară, utilizând un limbaj mai puțin corporate și mai mult de stadion. De peluză, mai exact. Livratorul, uimit că un colet poate provoca asemenea emoții intense, a sunat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au încercat să discute cu managerul, cunoscut pentru alte episoade de acest gen, atât în spațiul public cât și în spațiul mai privat. Acesta, într-o demonstrație de curaj interior, a refuzat dialogul, a devenit recalcitrant și a optat pentru continuarea recitalului din interiorul clădirii, devenind “managerul recalcitrant al lunii”.
Din fericire, nu au zburat colete, iar livratorul a declarat că nu a fost agresat fizic — doar onorat cu expresii jignitoare gratuite. Drept urmare, managerul a primit o amendă conform Legii 61/1991, probabil prima “livrare” pe care nu și-o dorea.
Polițiștii au închis elegant incidentul, nu înainte de a reaminti livratorului despre posibilitatea unui ordin de protecție, idee pe care acesta a refuzat-o, probabil în speranța că următorul colet va fi primit cu zâmbete, nu cu scandări.
Și, ca în orice poveste modernă cu final fericit, totul a fost înregistrat de body-cam, pentru posteritate. Livrarea a continuat, iar curierul — mai bogat cu o experiență memorabilă.
----------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ