LISTĂ. Regulile pe care pacienții din Spitalul Județean Satu Mare trebuie să le cunoască
Reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare au remis un comunicat de presă prin care îi informează pe pacienți și aparținători despre regulile pe care trebuie să le respecte. Măsurile se adresează în special viitoarelor mămici.
Ce trebuie sa contina bagajul de internare:
– Pentru dumneavoastra: cartea de identitate si cardul de sanatate, pijamale, lenjerie, papuci, absorbante, tacamuri, produse de igiena personala, prosop
– Pentru bebelus: scutece, servetele umede, 1 sticluta, prosop, hainute din bumbac: body, salopete.
Trebuie sa platiti ceva?
– Nu, spitalizarea este gratuita atat pentru dumneavoastra cat si pentru nou-nascut. Daca doriti sa beneficiate de saloane tip VIP, acestea vor fi contra cost.
Ce facilitati imi ofera salonul VIP?
– Salonul VIP va ofera urmatoarele facilitati : 2 paturi in salon, baie proprie, televizor, dulap bagaje, frigider, cuptor cu microunde.
Are voie sotul sa intre in spital?
– Da, programul de vizita este zilnic in intervalul orar 16-17. Este obligatorie utilizarea mastii de protectie pe toata durata vizitei. Accesul este permis pana la holul de acces in sectia obstetrica.
– In sectia prematuri si terapie intensive neonatala accesul taticului se va face cu acordul medicului care ingrijeste bebelusul dumneavoastra.
Exista un salon de travaliu?
– In timpul travaliului pacientele stau in salonul de pretravaliu prevazut cu 4 paturi. In acest salon se parcurge perioada de travaliu, se recolteaza probe de sange si se efectueaza cardiotocografia ( bataile cordului fetal si prezenta/intensitatea contractiilor uterine). Este situat in blocul de nasteri, foarte aproape de sala de nasteri.
Pot solicita anestezie epidurala?
– Momentan nu se efectueaza anestezie epidurala, dar avem spre utilizare la nevoie, gaz ilarian care ajuta gravidele in perioada de travaliu, oferindu-le o stare de bine si amelioreaza intensitatea contractiilor ( durerii ).
In maternitatea Satu Mare putem beneficia de clamparea intarziata a cordonului ombilical?
– Da, toti nou-nascutii sanatosi, nascuti prin nastere naturala beneficiaza de clamparea intarziata a cordonului ombilical si contact piele pe piele cu mama dupa nastere.
Bebelusii se spala dupa nastere?
– Nu se realizeaza decat la nevoie in prima zi, iar ulterior baita zilnica si toaleta partial se vor efectua in saloanele tip rooming-in alaturi de dumneavoastra.
Cand voi primi copilul in salon?
– De indata ce veti ajunge in salonul rooming-in, daca sanatatea va permite si rezultatul testului Covid recoltat de la dumneavoastra este negativ, puteti solicita nou-nascutul in salon. Bebelusul poate ramane langa dumneavoastra pana la externare.
– La toate pacientele internate pe sectia Obstetrica se efectueaza test rapid Covid 19, rezultatul acestuia aflandu-l in 10-15 minute. Exceptie: Test PCR Covid 19 se recolteaza la pacientele care sunt programate pentru operatie cezariana sau cele care prezinta simptome specific infectiei Covid 19.
Dupa nasterea prin sectiune cezariana cand voi putea primi copilul?
– Dupa nasterea prin sectiune cezariana veti fi supravegheata in salon postterapie, unde bebelusul va va fi adus in prima zi pentr a-l putea vedea. In ziua a2a, cand veti ajunge in salonul rooming in bebelusul va veni langa dumneavoastra. Bebelusul poate ramane langa dumneavoastra pana la externare
Voi primi ajutor in alaptare?
– Da, asistentele sectiei neonatologie vor fi cele care va vor ajuta sa atasati nou-nascutul la san, va vor oferi sfaturi si recomandari ori de cate ori va fi necesar. Asistentele sectiei neonatologie a SJUSM au efectuat in ultimii 4 ani cursuri anuale de alaptare si puericultura,cursuri organizate de medici pediatru, neonatolog si medicina de familie acreditati IBCLC.
Pot sa refuz alaptarea?
– Alaptarea este alimentatia recomandata in SJUSM, exista foarte putine motive medicale care sa contraindice alaptarea. Decizia de a alimenta bebelusul cu formula de lapte praf poate fi insa si decizia dumneavoastra, caz in care aceasta va fi respectata si veti primi recomandari legat de alimentatia corecta cu formula de lapte.
Ce se intampla daca bebelusul va plange si nu voi avea “destul lapte”?
– Inca din timpul sarcinii sanii dumneavoastra formeaza colostru, care este alimentul ideal si suficient pentru nou-nascut in primele zile de viata. Dumneavoastra veti putea alege alaptarea exclusiva sau alimentatia la san si completarea cu formula lapte praf, daca veti considera ca aceasta solutie este cea potrivita pentru dumneavoastra si bebelusul dumneavoastra. Pentru a putea face alegerea corecta ascultati sfaturile medicale si informati-va din timpul sarcinii. Solicitati ajutor ori de cate ori considerate ca este necesar.
Pot sa cer ca bebelusul meu sa fie ingrijit in sectia neonatologie pentru ca eu sa ma pot odihni?
– Cheia succesului alaptarii este “cererea si oferta”, limitarea duratei si frecventei meselor va face alaptarea dificila. Sanatatea fizica si emotional a dumneavoastra sunt de asemenea o priorita pentru noi, astfel ori de cate ori considerati ca starea dumneavoastra va impiedica sa ingrijiti copilul trebuie doar sa ne spuneti pentru a va putea ajuta.
Pot solicita ajutor din partea asistentelor sau a medicului?
– Da, medicul obstetrician si cel neonatolog vor face vizita in salonul dumneavoastra in fiecare zi. Asistentele sectiei obstetrica vor intra periodic, cele din sectia neonatologie va vor vizita la un interval de 3 ore sau la solicitarea dumneavoastra in salon. Daca este necesara prezenta unui medic veti putea fi ajutate de medicul obstetrician sau neonatolog de garda.
Cat timp voi ramane internata?
– Daca totul decurge bine, veti putea fi externata la 3 zile dupa nasterea naturala si la 4 zile dupa operatia cezariana.
Pe perioada internarii toate pacientele beneficiaza de consiliere psihologica, asigurata de psihologul sectiei.