Wifi gratuit la Satu Mare. Mai multe localități din județ au solicitat bani de la Uniunea Europeană în cadrul Wifi4EU. Autoritățile locale se mai pot înscrie până vineri.
Aproape 40 de localități din județ s-au înregistrat în cadrul programului Wifi4EU prin care Uniunea Europeană pune la dispoziția autorităților 15.000 de euro. O nouă sesiune de înregistrate a început miercuri și se va termina vineri.
În această nouă sesiune sunt puse la dispoziție 2.800 de vouchere pentru toate statele membre UE.
Prin intermediul inițiativei WiFi4EU, Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.
Lista localităților din Satu Mare care s-au înscris în program
Bugetul este de 120 de milioane EUR pentru perioada 2018-2020. Acesta va fi utilizat pentru instalarea unor echipamente Wi-Fi de ultimă generație în principalele centre de interes public.
„Conectivitate pentru toți înseamnă că nu ar trebui să conteze unde locuim și ce venituri avem. Prin urmare, ne propunem astăzi să dotăm până în 2020 fiecare sat și oraș din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public,” a spus Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, despre proiect.