Lipsa tinerilor se simte! Câte semnături au reușit să strângă la Satu Mare cei de la USR PLUS
Uniunea Salvați România și PLUS au reușit să strângă pentru alegerile europarlamentare un număr de 3.000 de semnături, au anunțat liderii sătmăreni ai partidului în cadrul unei conferințe de presă. USR Satu Mare se află printre primele zece filiale din țară la numărul de semnături strânse în vederea participării la scrutinul electoral.
Alianța USR-PLUS a adunat la Satu Mare un număr de 3.000 de semnături, au spus liderii USR Satu Mare în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit datelor centralizate, filiala se află printre primele zece din țară.
„3000 de semnaturi au fost strânse la Satu Mare. Tinerii semnează foarte ușor, dar sunt puțini în Satu Mare, față de orașe unde sunt centre universitare. Suntem în top zece în România la strângerea de semnături,” a spus Radu Panait, unul dintre liderii USR Satu Mare.
Reprezentanții partidului au strâns semnături inclusiv în timpul protestelor organizate la Satu Mare și le-au vorbit sătmărenilor ieșiți în stradă despre platforma alianței USR-PLUS. În campaniile succesive, cele două partide au precizat că se bazează și pe electoratul tânăr, pe care încearcă să-l scoată din zona de confort și să îl provoace să se prezinte la urne.
Candidatura celor de la USR-PLUS nu a fost una lipsită de incidente, după ce BEC a respins participarea alianței la alegerile europarlamentare. Liderii formațiunilor s-au adresat instanței, iar judecătorii au permis alianței să candideze.
Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. Alegerile pentru Parlamentul European înregistrează cele mai mici cifre privind prezența la vot. În 2014, la nivel național prezența a fost de 32,16%. În județul Satu Mare au votat 32,65% dintre cei cu drept de vot. Cu patru ani înainte, prezența la vot la nivel național a fost de 27,67%.