Lidl retrage de la vânzare un produs popular. Clienții sunt rugați să nu îl consume. A fost detectată Salmonella
Lidl își îndeamnă clienții să returneze produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“. În urma analizelor efectuate de producător, spune compania, a fost detectată Salmonella.
Într-un anunț de rechemare postat inclusiv pe pagina de Facebook a Lidl România, compania anunță rechemarea produsului „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ după ce analizele au arătat prezența Salmonella.
„Lidl Romania vă informează cu privire la rechemarea și returnarea produsului „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g “. SC GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L recheamă preventiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019, vândut de către Lidl România. În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenele de valabilitate menționate mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume,” se arată în anunțul celor de la Lidl.
Cei care au achiziționat produsul îl pot returna la toate magazinele Lidl, iar compania precizează că nu este necesară și prezentarea bonului fiscal.
„Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Această rechemare vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019“. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare. Lidl România îşi cere scuze pentru neplăceri,” se mai arată în informarea transmisă de companie.