Liderii PSD îi asigură pe sătmăreni că împreună vor putea construi un viitor mai bun în țară

Candidații Organizației Județene Satu Mare ai Partidului Social Democrat și-au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile vizitelor pe care le-au întreprins în toate colțurile județului Satu Mare.

Atât principalii candidați Octavian Petric, Ioana Bran și Gabriel Leș, cât și președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD, Aurelia Fedorca, au concluzionat că au avut de-a face cu cea mai pozitivă campanie electorală din ultimii 26 de ani. Fapt ce le-a permis social-democraților să se concentreze exclusiv pe transmiterea programului lor de guvernare către electorat.

Candidata PSD la Camera Deputaților, Ioana Bran, a tras un semnal de alarmă după ultimele săptămâni de întâlniri cu tinerii din județ, precizând că aceștia și-ar fi pierdut speranța într-un viitor mai bun în România.

”Avem tineri frumoși, inteligenți, capabili și specialiști. Aceștia nu trebuie să lucreze în construcții prin Londra sau Paris sau medicii tineri să migreze în Germania sau Franța. Ei ar trebui să se specializeze și să practice aici, în România, în spitale moderne și curate. Fac un apel către toți tinerii din Satu Mare, ca duminică, 11 decembrie, să meargă la vot, le prezint și câteva măsuri concrete din programul PSD: creșterea burselor pentru studii la 175 lei, salariul minim de încadrare de 2.500 lei pentru tinerii licențiați prin programul Primul Salariu, 1.500 de locuințe pentru tinerii specialiști și accesarea a 200.000 lei prin programul național Start Up. Fac un apel, de asemenea, către toți sătmărenii să aibă încredere în mine, în generația noastră, să creadă că această Românie poate să fie una mai bună, să avem o viață decentă, cu mai mulți români în clasa de mijloc, să creadă în capacitățile noastre, că ne vom zbate cu tot ce ne stă în putință pentru a face o Românie mai prosperă”, a declarat Ioana Bran.

Deputatul Octavian Petric, candidat pentru un loc în Camera Deputaților, a făcut un scurt bilanţ al activității sale din ultimii patru ani, precizând că a reușit să își onoreze cele patru promisiuni făcute în campania electorală precedentă. Printre acestea se numără proiectul șoselei de centură a municipiului Satu Mare, al treilea pod peste Someș, modernizarea Drumului Național Livada-Negrești Oaș și construcția noului sediu pentru Primăria Tășnad.

“Pentru că mă apropii de finalul mandatului de parlamentar, vreau să le mulțumesc tuturor sătmărenilor care mi-au acordat votul în urmă cu patru ani, și celor care mi-au reconfirmat încrederea în această lună de campanie. Am venit în fața lor cu fruntea sus pentru că, în urmă cu patru ani, marile proiecte pe care mi le-am propus le-am și realizat, am reușit să le trec prin Parlament. Vreau să le și reamintesc în mare, este vorba despre Centura municipiului Satu Mare, al treilea pod peste Someș, modernizarea drumului național Livada-Negrești Oaș și construcția unui nou sediu pentru primăria Tășnad. Am fost aproape de sătmăreni prin cele trei cabinete parlamentare pe care le-am avut în Satu Mare, Ardud și Poiana Codrului. Ușa mea a fost deschisă pentru toți sătmărenii care au avut de rezolvat o problemă, dar și pentru cei care au avut nevoie de un sfat. Știu că mai sunt multe lucruri de făcut pentru Satu Mare, pentru sătmăreni. Este nevoie să aducem din nou PSD la guvernare pentru a putea finaliza marile proiecte pe care ni le-am propus”, a spus Octavian Petric.

Candidatul pentru Senat, Gabriel Leş, s-a declarat extrem de mulțumit de faptul că sute de oameni l-au recunoscut și i-au mulțumit pentru sprijinul acordat pe vremea în care ocu8pa funcția de director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

„Dacă ar fi să generalizăm și să ne gândim la problemele ridicate de către cetățenii cu care ne-am întâlnit, este una care se regăsește la nivel național, și anume, veniturile. Fie că vorbim de partea de salarizare, fie că vorbim de partea de pensii, sunt chestiuni care deranjează. Oamenii ar trebui și ar merita să trăiască altfel, în condițiile în care Guvernul Ponta a lăsat o creștere economică și aceasta ar trebui să se regăsească în buzunarele tuturor românilor. Programul de guvernare pe care Partidul Social Democrat îl prezintă și astăzi este unul care se pliază pe cerințele și pe dorințele cetățenilor. Acest program, este unul cu calcule bugetare clare, care de-altfel nici nu a putut fi atacat pe calcule și pe cifre, ci doar criticat de adversarii politici”, a conchis Gabriel Leș.

Președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD, Aurelia Fedorca, a precizat că soluțiile PSD sunt exact calea de rezolvare a celor mai multe probleme cu care se confruntă sătmărenii.

“Noi vrem ca România să fie atractivă, dar prin forţă de muncă bine plătită de data aceasta, deoarece considerăm că poporul român a strâns suficient cureaua, iar de data aceasta creşterea economică şi bunăstarea trebuie să se simtă clar, concret şi direct în buzunarul cetăţeanului român. Noi dorim să atragem investiţiile prin impozite mici, dorim o birocraţie scăzută, dorim să fie muncitorii calificaţi, dar şi bine plătiţi. Pentru asta vom acorda un pachet importat de reduceri de taxe şi impozite, aşa cum am spus-o, vom creşte salariul minim pe economie în fiecare an până când o să ajungă la 1.750 lei, conform programului de guvernare. Aceste măsuri vor împinge toate salariile în sus şi vom aduce mai mulţi români în clasa de mijloc, acesta fiind obiectivul nostru principal în acest program de guvernare”, a spus Aurelia Fedorca.

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "Liderii PSD îi asigură pe sătmăreni că împreună vor putea construi un viitor mai bun în țară"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Citește articolul precedent:
Premierul Ungariei, Viktor Orban, vine în județul Satu Mare. Scopul și durata vizitei

Închide