Liderii PNL Satu Mare au găsit vinovații pentru eșec: ”Grupurile și grupulețele”
Lucrurile în Organizația Județeană Satu Mare a PNL sunt departe de a se liniști. După poziția dură a unor primari și consilieri județeni, care au cerut demisia actualei conduceri, liderii liberali au reacționat și au pus scorul slab obținut la Satu Mare pe seama ”grupurilor și grupulețelor”
Afirmația îi aparține secretarului general al Biroului Permanent Județean al PNL, deputatul Romeo Nicoară.
”Faptul că unii colegi au continuat să gândească doar în termeni de tabere și grupulețe a afectat scorul PNL la Satu Mare. Sunt în continuare membri care gândesc nociv și doar pentru a specula niște supărări. Ei trebuie să se hotărască daca vor să meargă mai departe ca echipă sau aleg alt drum. Nu putem fi mulțumiți cu rezultatele, însă trebuie să vedem și că PNL, la Satu Mare, a obținut un mandat de deputat și a rămas la un scor apropiat de locale, pe când alte județe erodarea a fost mai accentuată. Avem nevoie de soluții, de o refacere a legăturii cu oamenii, nu de ranchiună dăunătoare. Putem crește doar uniți. Îi chem pe toți liberalii din Satu Mare să sprijine și să se dedice unui nou proiect, care sa ducă PNL la guvernare cu un program bun. Eu vă mulțumesc tuturor celor care ați lucrat cu suflet și viziune în acest an greu, de reconstrucție încă pentru PNL Satu Mare, și le mulțumesc sătmărenilor pentru încrederea acordată pe 11 decembrie”, a spus Romeo Nicoară.