Lideri ai MAFIEI țigărilor de contrabandă din Satu Mare, extrădați din UCRAINA
Doi sătmăreni, în vârstă de 39 de ani amândoi, membri ai celei mai importante rețele de contrabandiști de țigări din județul Satu Mare, au fost extrădați de autoritățile din Ucraina, după ce au crezut că se pot adăposti în țara vecină.
Doar că autoritățile ucraine i-au identificat și predat părții române, fiind preluați de polițiștii din Suceava.
Cei doi au fost condamnați de Tribunalul Satu Mare, la 24 martie 2016, unul la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ”constituire a unui grup infracțional organizat”, ”dare de mită” și ”complicitate la contrabandă” și celălalt la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ”constituire a unui grup infracțional organizat” și ”dare de mită”.
”Polițiștii Serviciul Investigații Criminale Suceava, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Siret și autorități din Ucraina, au procedat la extrădarea a doi bărbați de 39 de ani, din județul Satu Mare. Cei doi bărbați care figurau urmăriți în baza dispoziției I.G.P.R. din 25.03.2016, au fost preluați de o escorta din cadrul I.P.J. Suceava — Serviciul investigații criminale și încarcerați în Penitenciarul Botoșani”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava.