Liceul din județ, ZERO BARAT la BAC. Mărturia dură a unui profesor: ”Politizarea l-a distrus!”
Rezultatele Bacalaureatului din acest an scot la iveală o realitate alarmantă: există licee cu niciun elev înscris la examen sau licee în care niciun elev prezent nu a reușit să obțină o notă de trecere. De departe, topul rușinii este condus de către Liceul Tehnologic Ardud și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini ”UNIO” Satu Mare cu niciun elev înscris.
Ca să vă faceți o idee, pe lângă faptul că aceste licee sunt menținute în viață doar pentru ca unii profesori să își ia salariul, niciunul dintre profesorii de la Liceul Tehnologic din Ardud nu își lasă proprii copii să frecventeze școala, ci îi trimit la Satu Mare!
Un cadru didactic și-a făcut curaj și a explicat pentru PresaSM cum este posibil un dezastru de o asemenea magnitudine și cum se irosesc resurse materiale semnificative doar pentru ca unii indivizi să ia salariu, iar edilii locali să nu dea prost în ochii localnicilor.
Redăm mai jos mărturia unui profesor curajos, care ar trebui să dea de gândit comunității:
”Am fost ani de zile cadru didactic la Liceul Tehnologic Ardud, dar am decis să plec pentru că mi-am dat seama că această instituție se poate numi oricum, dar în niciun caz „școală”. În primul rând, la nivel local, nu s-a dat niciodată două cepe degerate pe ceea ce a însemnat actul instructiv-educativ. Investiții în școală au fost mai mereu inexistente și în funcție de cine era director.
Cât am avut director PNL a fost cât de cât ok, însă pe direcțiune PSD deloc, având în vedere că domnul primar era de la liberali, iar personajul care fusese plantat director cu delegație nu fusese niciodată în grațiile edilului. Acolo cam toată școala e împărțită politic. Aveam colegi PSD, PNL, UDMR, PRO ROMÂNIA, iar disputele care erau între aceștia și această politizare (aveam mulți colegi consilieri locali) au reprezentat și poate reprezintă și azi una dintre cauzele în care se află Liceul Tehnologic Ardud.
În al doilea rând… Niciodată nu am avut un management performant dedicat școlii care să știe să țină elevii în școală și profesorii buni, asemenea. Sunt o grămadă de copii din Ardud care vin la școală în oraș încă din clasa pregătitoare. Nu am avut niciun coleg localnic care să-și fi lăsat copilul la Ardud. Inclusiv directorii care au fost îi aduceau în Satu Mare, în special la Școala Gimnazială Lucian Blaga. Vă dați seama ce semnal prost dădeau cu asta în comunitate. Păi dacă directorul își duce copilul în Satu Mare… Eu de ce să nu o fac?
Legat de cadrele didactice…Prin sala profesorală de la Ardud au trecut mulți profesori buni, însă atmosfera toxică din școală i-a determinat pe mulți să plece. De aceea am plecat și eu… În condițiile de acolo nu poți face performanță.
Degeaba au tot venit inspecții peste inspecții. Nu s-a întâmplat niciodată nimic notabil. A existat intenția într-un an să se desființeze liceul cu totul (acolo liceu mai este doar la seral), dar la tot felul de presiuni politice s-a revenit pentru că probabil pica prost și pentru primar ca în loc de Liceul Tehnologic Ardud să aibă Școala Profesională Ardud. Așa că de asemenea „performanțe” de la Ardud vom mai avea parte și la anul și poate mulți ani de acum încolo”.
De ce mai există acest așa zis liceu ???!!!Urgent să fie desființat !Și toate aceste crescătorii de loaze din România cu care statul român cheltuie anual miliarde de lei !
View CommentOare nu cumva elevii sunt principalii vinovati? De ce doar profesorii sunt vinovati?
View CommentSunt curios cati dintre elevi citesc manualul unei materii cand merg acasa si nu se multumesc doar cu explicatiile profesorilor. Oare cati? O fi 1 din 100 ? Sau nimeni?
Cu riscul de a mă repeta, solicit pe această cale o poziție oficială din partea celui mai vocal politician care se manifesta ÎN FAVOAREA păstrării acestor licee total neperformante, împotriva comasării acestor adevărate pete de rușine pe obrazul educației sătmărene!!!
View CommentDeci, „domnule deputat” adrian cosma, dă-i cu explicațiile!