Legea RCA se va modifica din nou. Cum se va deconta paguba
Nicu Marcu, președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, speră ca în scurt timp legislația privind RCA să fie schimbată prin reglarea modului de decontare, titrează Gândul.info. Astfel, președintele ASF spune că dorește ca consumatorului să i se deconteze dauna de către societatea la care s-a asigurat.
Președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară consideră că schimbarea legii RCA va fi benefică, iar toată lumea va avea numai de câștigat.
“Într-o perioadă imediat următoare se va modifica legislaţia astfel încât să dăm posibilitatea consumatorului să meargă să i se deconteze dauna de către societatea la care s-a asigurat. Şi în momentul acesta are posibilitatea să opteze pentru o asigurare directă, să-i fie decontată dauna de către asiguratorul la care a încheiat, dar asigurarea acesta are costul mai mare. Este la propunerea noastră şi e apanajul Parlamentului. Sigur, într-o perioadă scurtă vom modifica. Ideea este că trebuie să lucrăm la cauze şi nu la efecte şi cauzele se rezolvă numai prin reglarea acestui mod de decontare. Atâta timp cât eu cumpăr serviciul de calitate şi cel la care m-am asigurat îmi decontează şi dauna cred că problema cea mai mare a fost rezolvată”, a explicat Nicu Marcu la Digi 24.
Președintele ASF a precizat și că numărul petițiilor transmise de asigurați este tot mai mare, iar în primul semestru au fost depuse nu mai puțin de 20.000 de petiții, arătând că existe nemulțumiri în sectorul asigurărilor.
Președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a ținut să mai precizeze că la nivelul Autorității, pe lângă Serviciul Petiții, a fost înființat și un Serviciu de Conciliere, unde peste 80% dintre petiții au fost rezolvate în mod pozitiv