La 19 ani are deja trei dosare de furt. Tânărul a acționat și în județul Satu Mare
Un tânăr de 19 ani a ajuns după gratii, după ce a fost prins de polițiștii sălăjeni în timp ce se afla, fără permis, la volanul unei mașini furate. Tânărul este cercetat și într-un alt dosar, alături de alți doi prieteni, tot pentru furt. Cei trei au acționat și pe raza județului Satu Mare.
Un tânăr de 19 ani de Sălaj a ajuns după gratii fiind acuzat de furt calificat și conducere fără permis. Tânărul s-a urcat la volanul unei autoutilitare, care avea lăsate cheile în contact, și s-a făcut nevăzut. Când a fost prins, polițiștii au descoperit că acesta nu avea permis de conducere.
Potrivit Adevărul.ro, tânărul avea deja pe numele său și un alt dosar. Împreună cu alți doi prieteni, a furat automobile inclusiv din Satu Mare. Toate cele cinci automobile furate au avut cheile în contact, spune sursa citată. Tinerii au acționat în localitățile Sărmăşag, Gîrceiu, Bobota şi comuna Hodod, din judeţul Satu Mare.
Trei maşini au fost găsite, ulterior, pe raza localităţii Bobota şi două în comuna Dobrin, toate avariate.
Tânărul a fost arestat preventiv.