Klaus Iohannis, consultări prin internet, după ce PNL a intrat în autoizolare
Consultările cu partidele politice se vor derula în sistem de teleconferință, anunță Administrația Prezidențială. Decizia vine după ce PNL a anunțat că membrii BPN, guvernul și inclusiv Ludovic Orban vor intra în autoizolare. Un senatorul PNL de Constanța a fost depistat pozitiv în urma unei reuniuni internaționale a NATO.
România e împinsă cu forța în era digitală de frica răspândirii COVID-19. După ce ministrul Sănătății a anunțat că au fost luate măsuri pentru semnătura electronică și munca la distanță, acum Administrația Prezidențială a anunțat că consultările cu partidele politice programate pentru ziua de azi se vor desfășura în sistem de teleconferință.
„Având în vedere situația actuală, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis să facă consultările cu partidele parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru, prin sistem de teleconferință”, a trasmis Administrația Prezidențială.
Conform programului anunțat ieri de Administrația Prezidențială consultările ar fi trebuit să înceapă la ora 13, fiind anunțat următorul program:
- Ora 13:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 13:30 – Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 14:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
- Ora 15:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
- Ora 15:30 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
- Ora 16:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;
- Ora 16:30 – Grupul parlamentar al minorităților naționale
Citește și:
VIDEO. Guvernul și PNL, la autoizolare. Anunțul făcut de Ludovic Orban
Primul parlamentar diagnosticat cu COVID-19. Crește numărul cazurilor înregistrate în România
FOTO. COVID-19 nu-i sperie pe migranți. În continuare forțează granițele țării