Kereskényi, scrisoare deschisă către sătmăreni, înainte alegerilor de pe 9 iunie: „Susțineți candidații UDMR”
Cu o zi înainte de finalul campaniei electorale, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a transmis o scrisoare deschisă sătmărenilor în care evidențiază realizările din ultimii doi ani de zile și explică care este miza alegerilor de duminică.
În scrisoarea deschisă, primarul în funcție și candidat pentru un nou mandat, împreună cu președintele Consiliului Județea, Pataki Csaba, fac un bilanț al ultimilor opt ani de guvernare și îi îndeamnă pe sătmăreni să îi susțină la alegerile de duminică.
Redăm integral scrisoarea deschisă transmisă de Kereskényi Gábor și Pataki Csaba
„Suntem la finalul unei perioade de opt ani de dezvoltare continuă în Satu Mare. Putem să privim la ceea ce s-a făcut, pentru a ne gândi la viitor. După 2016, Satu Mare a avut o viziune de dezvoltare care s-a bazat pe câteva direcții: atragerea de investitori noi, o infrastructură de bună calitate, îmbunătățirea continuă a serviciilor publice și atragerea fondurilor europene. S-a menținut un ritm bun de dezvoltare și rezultatele se văd.
Cu sprijinul dumneavoastră, am ajuns la cea mai intensivă perioadă de dezvoltare urbană din ultimele trei decenii. Al treilea pod peste râul Someș, centura de ocolire, Centrul Nou și Centrul istoric revitalizat, podul pietonal, transport public modern, cele 262 de străzi și spații publice modernizate, dezvoltarea zonelor verzi și evenimentele colorate fac din Satu Mare, în primăvara anului 2024, unul dintre cele mai dinamice orașe în dezvoltare din întreaga regiune.
Astăzi ne aflăm din nou în fața unor alegeri fundamentale pentru viitorul nostru: continuăm, cu mai multă consecvență, pe drumul pe care, cu eforturi și de multe ori cu sacrificii, ne-am înscris de 8 ani sau facem pași înapoi și riscăm să ne întoarcem în trecut? Sunt politicieni care își doresc să țină Satu Mare captiv în trecut, pentru folosul lor personal, și sunt dispuși să facă orice compromis pentru a-și atinge obiectivele.
Dezvoltarea orașului depinde însă mult și de ceea ce face Consiliul Județean. Prin colaborarea cu președintele Pataki Csaba, vom asigura în continuare dezvoltarea orașului și a județului nostru.
Buna înțelegere și respectul reciproc ne caracterizează și sunt parte a reușitei noastre! Suntem și vom rămâne un oraș multicultural, în care dorința de a face lucrurile bine ne poate propulsa și mai sus. Avem de construit un oraș și de crescut generațiile viitoare.
Care este miza alegerilor din 9 iunie?
- Pentru a continua să dezvoltăm orașul, un primar are nevoie de o majoritate în Consiliul Local.
- Este nevoie de un parteneriat corect cu Consiliul Județean și cu președintele Consiliului Județean, doar așa putem contribui și la dezvoltarea județului și putem respinge forțele extremiste!
- Trebuie să întărim reprezentarea în Parlamentul European – doar așa vom avea o voce puternică în Europa!
Progresul orașului necesită timp și continuitate. Dacă în ultimii 8 ani s-au făcut atâtea lucruri, gândiți-vă ce putem face împreună în următorii ani.
Satu Mare merge Înainte! Susțineți echipa Kereskényi Gábor, susțineți candidații UDMR pe toate cele 5 buletine de vot!
Cu respect,
Kereskényi Gábor
Pataki Csaba
Și echipa UDMR”
Comandat de UDMR, COD AEP 232400001
Nu trebuie susținuți nici ăștia pr locale nici ceilalți, parade ieftine prin piețe, cartiere și biserici, pentru ce ne cer susținere? Pentru a creste impozite locale și accize ca să poată acoperi incompetența dumnealor de a aduce bani la buget prin munca și pricepere? Orice prost, analfabet poate îngrașă bugetul prin jacmanirea proștilor.Rusine! În ziua votului ar trebui sa existe proteste masive în toată tara împotriva ăstora, nu sa mearga cetățenii la vot, pe principiul romanuli; Doamne ajuta, , mai rău să nu fie.Ar trebui odată pentru totdeauna sa ne desteptam.
View Commentvă vom vota cu repeziciune
View CommentSucces in continuare domnule primar vam votat si daca mai trebuie mai votam o data Votati Kereskenyi Gabor !
View Comment