Kaufland România anunță o premieră internațională în propria rețea. Ce beneficii vor avea clienții magazinelor
Kaufland anunță o permieră internațională. Compania pune la dispoziția clienților un program de loialitate, răsplătit cu reduceri și alte beneficii. Cardul lansat în România reprezintă o premieră în rețeaua Kaufland la nivel internațional.
Kaufland a anunțat demararea unui nou program de loialitate. Clienții fideli vor putea beneficia de reduceri substanțiale, puncte bonus și numeroase alte beneficii, spun reprezentanții lanțului de magazine. Este vorba despre lansarea Kaufland Card, fizic și digital. Acesta va putea fi utilizat în toate magazinele din țară.
„Cardul digital Kaufland poate fi utilizat în toate magazinele din țară, este foarte ușor de folosit și oferă: acces la promoții cu reduceri semnificative, create exclusiv pentru utilizatorii Kaufland Card, posibilitatea de a colecta și folosi puncte bonus de loialitate, pentru achitarea produselor din campanii non-food și promoții personalizate, în funcție de obiceiurile de cumpărare ale fiecărui client – beneficiu unic în piață, ce va fi disponibil ulterior în cursul anului. Reducerile de loialitate pentru utilizatorii Kaufland Card sunt considerabile, se pot cumula cu promoțiile standard și sunt oferite în fiecare săptămână la altă categorie de produse,” se arată într-un comunicat al companiei.
Clienții, încurajați să folosească cardul digital
Cardul digital Kaufland este disponibil în cadrul aplicației mobile Kaufland – Oferte și Noutăți, care poate fi descărcată gratuit atât din App Store, cât și de pe Google Play, iar cel fizic de la Biroul de Informații din orice magazin Kaufland. Cardul fizic oferă doar accesul la promoțiile generale de loialitate.
,,Am creat cardul digital pentru a oferi clienților toate beneficiile într-un singur loc, în cel mai ușor mod posibil. Ne-am dorit să simplificăm experiența de cumpărături, punând la dispoziție un alt mod de a interacționa cu ofertele, unul modern și suficient de dinamic pentru a fi luat oriunde de clienți, direct pe telefon. Încurajăm folosirea cardului digital, fiindcă este un instrument sustenabil”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Beneficiile – promoţiile de loialitate și punctele Non-Food – vor fi acordate la casele de marcat, prin scanarea cardului digital sau fizic. În magazine, promoțiile de loialitate sunt semnalizate prin etichete speciale.
Cardul lansat de echipa Kaufland România reprezintă o premieră în rețeaua Kaufland la nivel internațional.
Am încercat să îmi fac un cont dar nu merge,mai bine mă lipsesc de asemenea… Ofertă
View Comment