Se deschid restaurantele, terasele și cinematografele în județul Satu Mare!
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât ca cinematografele, restaurantele și terasele din județul Satu Mare să se poată deschide!
Astfel, în municipiul Carei și orașele Ardud, Livada și Negrești Oaș se vor putea deschide toate aceste obiective economice.
În schimb, în orașul Tășnad și în municipiul Satu Mare se vor pot deschide doar terasele, fiindcă incidența este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori!
TABEL. În localitățile unde incidența este SUB 3 cazuri la mie, se deschid toate restaurantele, cafenelele și terasele. Unde incidența este PESTE 3 la mie, se vor deschide doar terasele, iar restaurantele rămân închise publicului, servind doar în sistem take away sau livrare la domiciliu!
Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 12 decembrie 2020, orele 00:00.
Art.4. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este cuprinsă între 0,0 – 1,5/1000 de locuitori, astfel:
Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
Este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul și/sau exteriorul clădirilor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Măsurile prevăzute la punctul anterior se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor care au acoperiș și sunt delimitate de cel puțin doi pereți, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Sunt permise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in în limita unui grup de 3 persoane ocupanți ai unui autovehicul, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale în limita a cel mult 300 spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minim 2 m;
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul unităților de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00-23:00.
Art.5. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este cuprinsă între 1,5 – 3/1000 de locuitori, astfel:
Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
Este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul și/sau exteriorul clădirilor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Măsurile prevăzute la punctul anterior se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor care au acoperiș și sunt delimitate de cel puțin doi pereți, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul unităților de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00-23:00.
Art.6. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor atinge/depășește 3/1000 de locuitori, astfel:
Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering, în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în intervalul orar 6:00 – 23:00;
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepție făcând agențiile cu bilete jucate în sistem automatizat și loz;
Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.
Art.7. Se aprobă ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05:00-21:00.
Art.8. Prin excepţie de la prevederile articolului anterior, în intervalul orar 2100-0500, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Art.9. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfășoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
Art.10. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfășoară activităţi de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sănătăţii.
Art.11. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, nunți, botezuri, mese festive în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
Art.12. Se menţine interdicţia de desfăşurare a activităţii în baruri, cluburi şi discoteci.
Art.13 Se menţine suspendarea activităţii operatorilor economici desfășurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă si săli de jocuri.
Art.14. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.
Art.15. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau exteriorul lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară (obligativitate purtare măști de protecție, distanțare fizică și asigurare a soluțiilor de dezinfectare).
Art.16. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, competițiile sportive și activitățile sportivilor profesioniști pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Art.17 Se aprobă ca transportul intern si internaţional de mărfuri si persoane să se desfășoare în continuare, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicaţiilor, ministrului sănătăţii si al ministrului afacerilor interne.
Art.18. Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a Pestei Porcine Africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 persoane.
Art.19. Pentru intervalul orar 23:00-05:00, circulația persoanelor în afara locuinței /gospodăriei este interzisă, cu următoarele excepții în baza declarației pe propria răspundere/adeverință eliberată de angajator/legitimația de serviciu:
a) deplasarea în interes profesional, între locuinţă/gospodărie şi locul /locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţii ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Și după REVELION lock down tot!!!
View Comment