Județul Satu Mare, pe harta marilor cazuri de corupție. DNA lucrează la mai multe dosare
Județul Satu Mare este pe locul OPT la nivel național când vine vorba despre persoanele condamnate pentru corupție. Mai exact, la nivelul județului Satu Mare există 1,68 de condamnări la suta de mii de locuitori. Lucrul cel mai grav este că 20,69% din condamnări au fost date pentru persoane cu funcții importante de conducere. De asemenea, 29% din condamnări au fost date pentru persoane din domeniul public de activitate. Durata medie a unui proces este de 44 de luni, iar pedeapsa medie este de 35 de luni.
Ultimele condamnări de răsunet de anul trecut au fost cele ale fostul director al Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean și fostul şef al Biroului de Colectare și Executare Silită din cadrul Administrației Finanțelor Publice, Istvan Soos.
Reamintim că în 10 februarie 2005, Serviciul Teritorial Oradea al DNA a trimis în judecată mai multe persoane, printre care pe Ioan Mircea Ardelean, fost director al Administraiei Finanțelor Publice Satu Mare, acuzat de luare de mită, luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu în formă continuată, omul de afaceri Gheorghe Moiș, acuzat de dare de mită, și Soos Istvan, șef al Biroului Colectare și Executări Silite pentru Persoane Juridice din AJFP Satu Mare, acuzat de complicitate la dare de mită și spălare de bani.
Din rechizitoriu aflăm că în perioada noiembrie-decembrie 2013, dar și în cursul lunii martie 2014, Soos Istvan, în înțelegere cu șeful său direct, Ioan Mircea Ardelean, a pretins de la un om de afaceri mai multe obiecte de mobilier.
Este vorba despre canapele fixe și extensibile, un pat dublu, saltele, perne și alte obiecte de acest gen, pentru mobilarea a patru locuințe care aparțineau lui Soos și Ardelean sau unor rude. Bunurile, în valoare de 12.500 de lei, au fost livrate de firma omului de afaceri la adresele indicate de Soos Istvan, fără a fi achitate.
În schimb, Soos Istvan i-a dat de înțeles patronului firmei că șeful său, Ardelean, va proteja activitatea companiei acestuia cu ocazia derulării unor controale ale Fiscului local în perioada noiembrie-decembrie 2014. Procurorii spun că, pentru disimularea provenienței obiectelor de mobilier, Soos Istvan i-a cerut omului de afaceri să întocmească o factură fiscală către o companie a unei rude de-a lui Soos. Factura, deși emisă, nu a fost înregistrată în contabiliatatea firmei și nu a fost achitată niciodată.
Conform procurorilor DNA, între anii 2012 și 2014, șeful Finanțelor Publice Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, i-a creat unei persoane care, între 2007 și 2013, respectiv între aprilie și iunie 2014, a ocupat o funcție de conducere în cadrul Agenţiei Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, o stare de inferioritate pe temeiuri de apartenență politică. Mai exact, “printr-o atitudine de continuă ostilitate, l-a determinat pe acesta să renunțe la funcția publică deținută, întrucât dorea ca acea funcție să fie ocupată de către Soos Istvan”.