Județul Satu Mare intră în COD PORTOCALIU de caniculă!
Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile țării, mai ales în zona de nord-vest. Temperaturile vor crește, va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.
Așadar, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au remis o avertizare de tipul COD PORTOCALIU pentru ziua de joi, în județul Satu Mare.
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
În Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local în Maramureș valul de căldură va persista, va continua să se extindă și se va intensifica.
Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.