Județul Satu Mare, cei mai puțini elevi la școlile de poliție
Județul Satu Mare are cei mai puțini elevi admiși la Școala de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj. În sesiunea din toamnă au fost admiși 12 sătmăreni, după ce în sesiunea din ianuarie reușiseră să treacă de examen un număr de 13 tineri din județ.
Cei mai mulți candidați au fost declarați admiși din județele Cluj și Maramureș, cu câte 34 de persoane. De asemenea, un număr de 26 de bihoreni au trecut cu bine de examen, urmat de Bistrița Năsăud – 25 de persoane și Sălaj – 23 de persoane.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne – prin Inspectoratul General al Poliției Române – a repartizat în județul Satu Mare un număr de zece agenți de poliție din cadrul Școlii de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina. La care se vor adăuga, cel mai probabil, tot atâția de la Școala de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.
În acest moment, schema de personal a Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare este ocupată în proporție de circa 80%, fiind un deficit de 20%, în special pe zona operativă.
Numărul tinerilor care vor să devină agenți sau ofițeri de poliție a explodat, pur și simplu. Potrivit evidențelor Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, dacă în anul 2016 au fost doar 27 de candidați, numărul acestora s-a triplat în acest an, ajungând la 82 de candidați!
Mai mult, numărul locurilor scoase la concurs a crescut cu 150 la Școala de Agenți din Cluj-Napoca, ajungând la 300 în prezent, respectiv cu 1000 de locuri la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, ajungând în prezent la 1300 de locuri.
Mai mult, pentru a facilita accesul tinerilor în Poliție s-a eliminat baremul de înălțime, respectiv sunt două serii de concurs: în ianuarie și august/septembrie.