Judecătorii protestează! Activitatea Tribunalului Satu Mare, suspendată
Judecătorii sătmăreni intră în grevă. Decizia magistraților vine după ce au fost anunțate proiectele legislative de abrogare a pensiilor de serviciu.
Tribunalul Satu Mare precizează că a luat act „cu îngrijorare de recentele declarații publice referitoare la proiectele legislative de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor”
În urma Adunării generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, convocată de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 50 alin. (4) și 51 lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin Hotărârea nr. 3 din data de 21.01.2020 s-au stabilit că începând cu data de 22 ianuarie 2020, judecătorii din cadrul Tribunalului Satu Mare vor declanșa forma de protest constând în suspendarea activității de judecată pe durată nedeterminată, cu excepția judecării cauzelor urgente.
„În considerarea hotărârii de suspendare a activităţii de judecată, în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauzele cu arestați, precum și măsurile preventive din toate fazele procesuale. În considerarea prevederilor de mai sus, în materie civilă vor fi judecate doar cauzele având ca obiect ”ordin de protecție”. În perioada derulării acțiunii de protest, vor fi suspendate și activitățile de verificare și regularizare a cererilor în materiile civile, aflate în procedura prealabilă”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Satu Mare.
În perioada derulării acțiunii de protest, vor fi soluționate cauzele în care au fost stabilite termene pentru pronunțarea hotărârii, explică magistrații.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Satu Mare vor refuza și să facă parte din Biroul Electoral Județean.